Campania pentru confirmarea lui Kavanaugh la Curtea Supremă va fi cea mai costistoare din istoria SUA, estimează analiștii. Pentru votul de confirmare de la Senat se face lobby de zeci de milioane de dolari, la fel și pentru operațiunile de denigrare sau de susținere. The Washington Times scria, recent, că organizații aflate în spatele campaniei anti-Kavanaugh (precum Demand Justice), dar și avocata Christinei Blasey Ford, sunt finanțate de Fundația pentru o Societate Deschisă, a lui George Soros. ”Scopul nostru este să-i sensibilizăm pe progresiștii americani și să-i facem să vadă în justiție un loc în care se poate manifesta activismul lor și unde se poate promova agenda lor progresistă”, spunea șeful ONG-ului Demand Justice, citat de The New York Times.
Articole cu eticheta (tag): Curtea Suprema a SUA
Conceptul de familie va suferi acelaşi tip de „dizolvare”. El este asumat sau „furat” acum, doar pentru a-l compromite şi a-l pulveriza. Va fi trecut prin etapele poligamie şi poliamorie, până se va ajunge la poli„orice”, adică poli „nimic”. Apoi va fi îngropat. Cu preot? A, nu… Preotul nădăjduiesc să rămână afară, la marginea gropii.
Așadar, odată reconfirmată constituționalitatea legii de organizare a referendumului, a devenit o evidență faptul că – indiferent câți ani au trecut, câte tergiversări, blocări, sesizări neîntemeiate sau inadmisibile au făcut USR, PNL sau președintele – inițiativa cetățenească a milioane de români a ajuns acum la momentul promulgării legii de organizare a referendumului.
Unii activiști au mai spus că această decizie reprezintă „o victorie pentru România” în fața „acțiunilor CpF, BOR și grupurilor neoconservatoare sprijinite de forțele reacționare americane”. Chiar dacă implicațiile deciziei CJUE sunt limitate și chiar dacă nu face decât să reitereze o realitate care era deja recunoscută, această decizie a CJUE este dată împotriva României, de vreme ce statul român a avut o opinie contrară soluției oferite, și a valorilor susținute de o majoritate a românilor. În treacăt fie spus, merită menționat faptul că statul român a fost susținut de reprezentanții statelor leton, maghiar și polonez, iar cauza lui Coman & Hamilton de ACCEPT și… de CNCD, adică de o instituție a statului român, plătită din bani publici. Schizofrenie instituțională?
Membrii Comisiei din Colorado au aratat, conform verdictului, ca credintele religioase “sunt mai putin decat binevenite in comunitatea de afaceri din Colorado”. “Tratarea cazului dlui Phillips de catre Comisia Drepturilor Civile contine elemente de clara si nepermisa ostilitate fata de credintele religioase sincere care au motivat obiectiile sale”, mai spune Curtea.