UNIUNEA EUROPEANA A SARACIEI SI SUPRAVEGHERII

sursa foto

• Cotidianul:

La Tribune. Criza, pretext pentru transformarea Europei într-o Lume a Treia

Economistul Romaric Godin scrie pentru La Tribune că, dacă reducerea costului forței de muncă a permis Germaniei să reducă și costurile produselor exportate, ea a creat o societate a angajaților săraci, în timp ce veniturile nete redistribuite proprietarilor de capital au atins niveluri record

”Începând de la finalul anilor ’70 a fost întreprinsă o confiscare a aparatului economic de către o minoritate infimă care a redistribuit produsul muncii altora în favoarea sa. Nu uzinele noastre, industria şi întreprinderile noastre sunt neproductive. Această productivitate a fost monopolizată în beneficiul unei elite care a asistat total indiferentă la adâncirea prăpastiei dintre salariile reale şi productivitate.

Germania însăşi, care se erijează în profesor care predă lecţii de competitivitate, nu a beneficiat de productivitate mai mult decât media europeană şi în schimbul unor sacrificii constante cerute populaţiei. Motorul exporturilor germane nu merge doar datorită productivităţii întreprinderilor germane. În realitate, reformele Hartz, întreprinse între 2003 şi 2005-care au constat în transferul resurselor de la cetăţeni către întreprinderi şi către sectorul financiar-,sunt cele care au făcut ca Germania să-şi sporească exporturile. Reducerea salariilor şi reformele drastice de pe piaţa muncii au ameliorat productivitatea, reducând mult costul muncii.

Reformele germane, fabrică de cerşetori sociali

Reformele iniţiate pe 16 august 2002, când un grup de experţi conduşi de directorul de resurse umane de la Volkswagen, Peter Hartz, a prezentat cancelarului Gerhard Schroeder propunerile pentru reforma pieţei muncii. Zece ani mai târziu, societatea germană este transformată profund de aceste reforme.Un studiu OCDE din 2012 relevă o creştere puternică a inegalităţii dintre salarii în Germania, mai mare decât în orice altă ţară membră OCDE. Comisia Hartz a manevrat foarte fin şi a reuşit să creeze în Germania o piaţă subsidiară a muncii, sau o piaţă paralelă, dominată de salarii reduse şi nesupuse beneficiilor sociale. În fapt, aceste reforme privează şomerii de dreptul alocaţiilor de şomaj. Ei sunt reduşi la statutul de cerşetori sociali! Astfel, doar după un întreg an de somaj ei au dreptul de a cere o mizerabilă alocaţie lunară de 347 de euro şi doar cu condiţia că soţul sau soţia să fie în imposibilitatea de a-l susţine financiar. Şi de ce să nu amintim şi obligaţia impusă şomerului de a accepta orice slujba, indiferent de calificările şi veniturile sale anterioare?

Hartz este o capcană şi totodată cea mai sigură cale către sărăcie, sau cum să ajungi mai repede la un nivel de precaritate absolută, de neconceput şi intolerabilă într-un stat atât de bogat cum este Germania. Un studiu al Asociaţiei pentru ajutor social din Germania arată că trei sferturi din persoanele lovite de aceste legi rămân tributare sistemului Hartz. Ştiind că, spre exemplu, simpla ameninţare de a cădea în sistemul Hartz constrânge şomerii să accepte slujbe cu salarii foarte mici, part-time şi lipsite de asigurări sociale, pensii s.a. Dogma germană a muncitorului ’’low cost’’ s-a născut prin aceste reforme…Şi, de fapt, doar 29 de milioane de germani au astăzi slujbe care beneficiză de asigurări sociale (din aproape 42 de milioane de persoane active), în timp ce 5,5 milioane lucrează part-time, iar peste 4 milioane câştigă mai puţin de 7 euro pe oră! Sectorul german cu salarii mici trage la fund pe toţi salariaţii sectorului industrial, fiind un fel de levier infernal. Angajatul este supus aici unor condiţii similare celor din Lumea a Treia şi din ţările emergente.

Obsedaţi de costul muncii, nu de cel al capitalului

Nu este oare competitivitatea, atât de des invocată, o noţiune care desemnează capacitatea unui stat şi a companiilor sale de a înfrunta concurenţa? Și aceasta privilegiind competitivitatea la un nivel cât mai scăzut-în fapt un fel de devaluare internă-care constă în scăderea preţului exporturilor diminuând costurile producţiei. Dezbaterea publică se concentrează asupra costului muncii, în timp ce costul capitalului nu este niciodată amintit şi în timp ce veniturile nete distribuite reprezintă 10% din valoarea adăugată a companiilor non-financiare. Acest record după Al Doilea Război Mondial permite să concluzionăm că partea care revine acţionarilor a crescut considerabil în ultimii ani. Altfel spus, lamentările patronilor privind investiţiile slabe şi eforturile scăzute în materie de cercetare și dezvoltare nu ţin. Se trece astfel sub tăcere porţia tot mai mare pe care întreprinderile aleg să o distribuie proprietarilor de capital, indiferent care este intensitate crizei economice şi financiare. Iată de ce drepturile salariaţilor sunt supuse unui atac fără precedent, iată de ce costurile trebuie reduse pentru a câştiga piețe pentru export. Acesta este imperativul, dacă se doreşte retribuirea mai bună a acționariatului, a capitalului şi a pariorilor de pe burse… Este o logică plină de contradicţii, ştiind că discursul orwellian al patronilor atinge apogeul incredibilului şi al aroganţei atunci când explică că a luptă împotriva planurilor de concediere este egal cu a luptă împotriva creării de locuri de muncă!

Să înțelegm o dată pentru totdeauna că competitivitatea nu rimează în mod necesar cu şomajul, cu precaritatea şi nici cu explozia inegalităţii, în ciuda a ceea ce patronii şi pieţele de capital iompun angajaţilor de 20 de ani încoace. Să ne revoltăm şi să repingem cu dezgust ceea ce liderul patronatului din Franţa cerea în urmă cu opt ani:’’Viaţa este nesigură, dragostea la fel, de ce să nu fie şi locul de muncă?’’ Asemenea afirmații exprimă înfrângerea politicii, a cărei misiune este de a determina regulile jocului economic şi de a controla neoliberalismul. Acesta din urmă nu este decât o manevră menită a pune Europa pe pilotul automat al unei concurențe care ar regla orice problemă, menită a înlocui cultura statului prin obsesia cifrelor şi a călca în picioare însăşi esenţa muncii, singura sursă dealtfel a valorii economice.”

Tinerii europeni, obosiţi şi deprimaţi de incertitudine. Planurile găunoase ale UE pentru generaţia sa pierdută

Lupta Europei cu şomajul în rândul tinerilor este un eşec, scrie revista germană Der Spiegel. În timp ce eforturile guvernului german sunt mai mult simbolice, ţările din sudul continentului preferă să le dea ce vor celor în vârsta, doar pentru a obţine voturile lor. “Niciunul dintre prietenii mei nu crede că vom avea un viitor sau că vom fi capabili să trăim o viaţa normală. Nu aşa stăteau lucrurile cu câţiva ani în urmă“, spune Stylia Kampani, o tânără de 26 de ani din Grecia, care după studiile în ţară şi în străinătate lucrează ca stagiar neplătit la ziarul Kathimerini, fără a avea vreo perspectivă clară.

Programele de austeritate aplicate de guvernele din Grecia la cererea creditorilor au lovit cel mai mult în tineri. Şomajul în rândul celor sub 25 de ani a ajuns la peste 50%. Situaţia este la fel de dramatică în Spania, Portugalia şi Italia. Potrivit Eurostat, rata şomajului în rândul tinerilor a ajuns în UE la 23,5%.

În Europa apare o generaţie pierdută, scrie Der Spiegel. Iar guvernele par a nu avea soluţii când aud ceea ce spune, spre exemplu, Alexandros, un absolvent al Universităţii din Atena: “Nu vrem să părăsim Grecia, însă incertitudinea ne oboseşte şi ne deprimă.”

În loc să lanseze programe educaţionale care să pregătească tineretul pentru perioada de după criză, elitele politice europene poartă vechi bătălii ideologice şi cer stimuli economici la Comisia Europeană de la Bruxelles. Guvernele din statele îndatorate au acordat o mai mare atenţie alegătorilor în vârsta, în timp ce naţiunile mai bogate din nord s-au opus oricărei soluţii care ar costă bani. Premierul italian Enrico Letta a cerut chiar ca lupta împotriva şomajului să devină o “obsesie” a UE.

Însă acestea sunt doar cuvinte dure care se aud prin capitalele europene, niciunul dintre ele urmat însă de o acţiune. Spre exemplu, în februarie, Consiliul European a votat acordarea a 6 miliarde de euro pentru lupta împotriva şomajului până în 2020. Este o sumă mai mult simbolică, care ar trebui suplimentată cu credite de la BEI. Însă pentru că statele încă nu ştiu cum să cheltuiască aceşti bani, programul va începe abia în 2014, anul alegerilor europarlamentare.

Franţa şi Germania au lansat un program la fel de neclar. Se doreşte încurajarea angajării tinerilor din sudul Europei prin promiterea unor împrumuturi din partea BEI. Berlinul a realizat că şomajul sin Sud poate deveni o ameninţare la adresa democraţiei. “Trebuie un program care să combată şomajul în Sudul Europei. Barroso nu a reuşit să-l producă”, spune fostul cancelar Helmut Schmidt, în vârsta de 94 de ani.

Nici Berlinul şi Parisul nu fac mai mult. Potrivit Der Spiegel, cele două state încearcă să ofere impresia că fac foarte mult cheltuind foarte puţin. Aşa se întâmplă cu cele 6 miliarde de euro, despre care politicienii germani şi francezi spun că se vor înzeci prin intermediul BEI. “Cifra asta nu a venit de la noi”, se apară însă banca de la Luxemburg. O cifra mai realistă ar fi 20-30 de miliarde de euro.

Pentru a cheltui cât mai puţin, guvernul german a propus un plan de export a modelului german de ucenicie, cu rezultate foarte bune pe plan intern, scrie Der Spiegel. Germania doreşte să “încorporeze elemente de educaţie vocaţională şi de training în sistemele de învăţământ” din Sud, prin trimiterea de consilieri în ţările lovite de criză. A fost chiar proiectat un Oficiu Central pentru cooperarea internaţională în educaţia vocaţională. Economistul Wolfgang Franz consideră însă că s-a întârziat prea mult cu asemenea măsuri.

Spania, spre exemplu, s-a aflat la coada clasamentului UE în ce priveşte educaţia, ani la rând. Abandonul şcolar este cel mai mare, de 24.9%. Paradoxal, guvernul conservator al Spaniei a investit 10 miliarde de euro în Educaţie în 2012. Şi a eliminat şi taxele impuse companiilor, dacă acestea angajează tineri. Însă acestea din urmă nu doresc să angajeze pe unii dintre cei 6,2 milioane de şomeri, pentru că sunt prost pregătiţi.

Problema Spaniei, scrie Der Spiegel, este că angajaţii se împart aici în două categorii. Din timpul dictaturii lui Franco, este aproape imposibil să concediezi un angajat. Tinerii, pe de altă parte, au trebuit să se mulţumească cu slujbe ocazionale şi fără asigurări sociale. Ei au fost primii care şi-au pierdut slujbele în perioada crizei, iar cei care nu au găsit până atunci, acum nu mai au nicio speranţă.

Este cazul lui Ignacio Martin, de 25 de ani, licenţiat în ştiinţe politice la Madrid. Acum este reprezentantul legal al unui sindicat al actorilor şi primeşte un salariu de 950 de euro, mai puţin decât chiria unei locuinţe în Madrid. Locuieşte cu mama să în Aravaca, o suburbie a capitalei, scrie Der Spiegel. Problemele asociate cu o piaţă a muncii divizată sunt evidente şi în Italia, unde angajaţii în vârstă deţin contracte pe durată nedeterminată, făcând slujbele inaccesibile tinerilor. Cuvintele de pe tricourile tinerilor italienii care protestează în Napoli sunt relevante: “Nu vreau să mor de incertitudine”, scrie Der Spiegel.

• Gandul: Zeci de mii de persoane au manifestat împotriva austerităţii la Roma

Câteva zeci de mii de manifestanţi au defilat sâmbătă la Roma împotriva austerităţii, la apelul unui sindicat italian din sectorul siderurgic, Fiom, cerând “dreptul la muncă, educaţie şi sănătate”, relatează AFP. “Nu mai putem aştepta”, a declarat secretarul Fiom Maurizio Landini. “Opţiunile guvernelor Berlusconi şi Monti se află la originea situaţiei foarte grele pe care o vizăm acum. Este necesar ca munca să fie repusă în centrul” dezbaterii, a adăugat el.

Aproximativ 50.000 de participanţi erau aşteptaţi la manifestaţie, însă, potrivit organizatorilor, la miting au participat de două ori mai multe persoane. Coloana a defilat de la Piaţa Republicii, în centru, şi până la Piaţa San Giovanni, locul unde se desfăşoară de obicei mitinguri. “Trebuie să fie blocate concedierile şi să să fie reformat ajutorul social (…) prin introducerea unui venit cetăţenesc, în lupta împotriva precarităţii”, a declarat Landini. Nivelul şomajului în Italia se ridică la 11,5% din populaţia activă, însă acesta atinge 38,4% în cadrul segmentului de vârstă 15-24 de ani.

• Adevarul: Sărăcia în Uniunea Europeană: impactul social al crizei economice

Vă invit să lecturaţi documentul cu acelaşi titlu realizat de Parlamentul European şi difuzat pe 18 februarie 2013, analiză extrem de completă, realistă şi foarte severă asupra consecinţelor deosebit de grave pe care actuala criză economică, financiară, socială, combinată cu o politică de supra-austeritate, le-a produs asupra populaţiei continentului nostru.

Documentul „Sărăcia în Uniunea Europeană”: impactul social al crizei economice. Este util să citiţi această analiză acum, la câteva zile înainte de deschiderea lucrărilor Summitului UE unde este de aşteptat ca pe agendă să se regăsească o discuţie extrem de neplăcută, cea asupra consecinţelor politice ale acestui impact enorm şi care nu încetează se se dezvolte.

Criza economică are un impact social asupra condiţiilor de viaţă ale cetăţenilor europeni, numeroşi fiind cei care suferă de pe urma sărăciei şi excluziunii sociale. Consecinţele sunt severe atât în ce priveşte accesul la serviciile de bază, aşa cum ar fi sănătatea şi educaţia cât şi în ce priveşte accesul la piaţa muncii şi participarea socială. Se constată o recrudescenţă a cererilor de ajutor către băncile de alimente. Supraîndatorarea, existenţa persoanelor fără locuinţă fixă şi sărăcia infantilă sunt din ce în ce mai vizibile, în paralel cu apariţia „noilor săraci”, cei proveniţi din clasa de mijloc, cea care a fost afectată din plin de criza europeană.

Munca nu este o pavăză şi o garanţie împotriva sărăciei, contrar a ceea ce se crede îndeobşte. Muncitorii „săraci” au adesea slujbe precare şi salarii foarte mici, fiind unori în situaţia de a nu avea locuinţă. Asociaţiile caritative sunt din ce în ce mai des solicitate pentru a le veni acestora în ajutor, precum şi unui număr mereu în creştere de tineri, persoane în vârstă, emigranţi sau femei şi familii cu copii aflate în dificultate.

Documentul Parlamentului European

Se  precizează că nu există o definiţie unanim acceptată a sărăciei dar, în accepţiunea UE, persoanele sărace sunt „cele ale căror resurse (materiale, culturale şi sociale) sunt atât de scăzute încât sunt excluse din nivelul de viaţă minim acceptabil din ţara membră UE în care trăiesc”, folosind trei indictori de referinţă. Primul este sărăcia monetară, relativ prin raportarea la distribuţia bunurilor sau absolut prin raportarea la un coş de bunuri şi servicii fundamentale, actualizat în funcţie de costul vieţii. Ca atare, la nivelul UE, sunt considerate sărace persoanele ale căror venituri sunt inferioare procentului de 60% din venitul mediu naţional. România, Bulgaria, Spania şi Grecia sunt ţările cu procentul de sărăcie monetară cel mai ridicat (între 21 şi 22%) , în timp ce Republica Cehă, Austria, Danemarca şi Slovacia prezintă procentajul cel mai scăzut, cu o medie de 16,9% la nivelul anului 2011.

Al doilea criteriu este cel al intensităţii muncii (timpul real alocat unei activităţi productive faţă de perioada în care, teoretic, ar fi putut munci), iar al treilea criteriu este dat de existenţa privaţiunilor materiale severe.La nivelul anului 2011, 37,7 % dintre cetăţenii europeni erau în imposibilitatea de a petrece o săptămână de vacanţă în afara domiciliului, 8,8% aveau restanţe la facturile curente (gaz, electricitate, apă) şi 37,5% nu puteau face faţă unor cheltuieli neprevăzute. Conform datelor oferite de EUROSTAT, la nivelul anului 2011, la nivelul UE, erau ameninţate de sărăcie 119,6 milioane de persoane, adică 24,2% din populaţie…

Cele mai mari procentaje de persoane ameninţate de sărăcie se regăsesc în Bulgaria (49%), România şi Letonia (40% fiecare), Lituania (33%), Grecia şi Ungaria (31%), iar cele mai scăzute în Republica Cehă (15%), Suedia şi Olanda (16%) şi în Austria şi Luxemburg (17%)… 25 de milioane de copii europeni sunt ameninţaţi de riscul excluderii sociale. Unii părăsesc şcoala pentru a munci şi ajuta părinţii, mai ales în zonele lovite din greu de criză. Copiii prezintă un risc crescut de sărăcie în raport cu restul populaţiei (26,9% faţă de 24,3% pentru cei între 18-24 de ani). Ţările nordice prezintă procentajul cel mai scăzut (cu o medie de 16% pentru Finlanda, Suedia şi Danemarca), iar cele mai ridicate se observă în Bulgaria, România, Letonia şi Ungaria (între 40 şi 50%).

Documentul Parlamentului European

De remarcat faptul că aceste constatări sunt bazate pe cifrele statistice ale anului 2011, iar efectele sociale ale crizei, deja atunci dramatice, nu au încetat să se amplifice, mai ales prin extinderea şomajului în rândul tineretului, fenomen care a depăşit cu mult cotele de alarmă în Spania sau Grecia. Există soluţii reale pe plan european? De răspunsul foarte rapid la această întrebare depinde păstrarea echilibrului şi păcii sociale în multe ţări de pe continentul nostru, iar timpul rămas pare să fie din ce în ce mai scurt.

• Jurnalul: Barroso: Statele UE trebuie să aibă un schimb automat de date privind veniturile pentru combaterea evaziunii fiscale

Preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, a recomandat statelor membre ale UE să generalizeze schimbul de date pentru toate formele de venituri, ca măsură de accelerare a luptei contra fraudei fiscale, informează agerpres.ro. “Voi recomanda un angajament politic asupra unui principiu foarte simplu: de la 1 ianuarie 2015, Uniunea Europeană ar trebui să aibă un schimb automat de informaţii pentru toate formele de venituri”, a declarat Barroso în Parlamentul European. Dispozitivul va include şi persoanele fizice şi capitalurile şi nu doar salariile şi pensiile.

Barroso a amintit că pierderea cauzată de fraudă şi evaziune fiscală este estimată la circa 1.000 de miliarde de euro pe an, adică “aproape dublul deficitelor combinate ale statelor membre ale Uniunii Europene”.El a asigurat că executivul european va trata ca pe o prioritate mandatul ce i-a fost încredinţat de statele membre pentru a renegocia acordurile fiscale cu Elveţia, Andorra, Monaco, St. Martin şi Liechtenstein. “Dar asta nu poate înlocui ceea ce trebuie făcut la noi, adică adoptarea directivei privind impozitarea veniturilor din economii, pentru care trebuie ca toate statele membre să-şi dea acordul”, a subliniat el.

Săptămâna trecută, miniştrii europeni ai finanţelor nu au ajuns la niciun acord privind modificarea unei directive privind impozitarea veniturilor din economii, în sensul extinderii naturii schimbului automat de informaţii, în special în ceea ce priveşte asigurările de viaţă. Austria şi Luxemburg, apărătoare puternice ale secretului bancar, nu şi-au ridicat complet restricţiile. Europarlamentarii ar urma să voteze în cursul zilei o rezoluţie prin care cheamă statele membre să-şi unească eforturile pentru a reduce la jumătate, până în 2020, pierderile de venituri, cauzate de fraudă şi evaziunea fiscală.

Vezi si: