SFANTUL IOAN GURA DE AUR catre Cuvioasa diaconita OLIMPIADA despre virtutea SIMPLITATII si patima ascunsa a IMPODOBIRII

“Intr-adevăr, felul cum se îmbracă cineva pare a fi un lucru de foarte mică însemnătate, dar, dacă îl cercetezi bine, vei vedea că e de foarte mare însemnătate…”

“Nimeni să nu mă învinuiască de exagerare pentru că am numit cumplit păcatul acesta”.

Scrisoare catre diaconita Olimpiada

” (…) 4.a. Nu ţine însă de rău cuvintele mele, că te-am aşezat în ceata cea sfântă a fecioarelor pe tine, care trăieşti în văduvie. M-ai auzit de multe ori vorbind şi în public, şi în particular ce înseamnă fecioria şi că femeia care a arătat multă înţelepciune în celelalte virtuţi nu poate fi împiedicată să fie rânduită în ceata fecioarelor, dar, mai bine spus, chiar cu multă prisosinţă să le întreacă. De aceea şi Pavel, când a vorbit de feciorie, n-a numit fecioară pe aceea care nu ştie de nuntă, care n-a avut legătură cu bărbat, ci pe aceea care se îngrijeşte de cele ale Domnului. Insuşi Hristos arată cu cât e mai mare milostenia decât fecioria, iar tu, care ţii sceptrul milosteniei, de mult ţi-ai împletit cununa. Hristos a scos afară jumătate din ceata aceea de fecioare pentru că au venit fără milostenie, dar, mai bine spus, pentru că n-au avut din destul, că aveau untdelemn, dar nu aveau de ajuns. Dimpotrivă, pe cei care au venit fără virtutea fecioriei, dar au venit încărcaţi cu virtutea milosteniei, i-a primit cu multă cinste, i-a numit binecuvântaţii Părintelui Său, i-a chemat la El, le-a dăruit moştenirea împărăţiei şi i-a strigat în auzul întregii lumi; nu S-a ferit să spună în faţa îngerilor şi a întregii zidiri că ei L-au hrănit şi ei L-au găzduit. […]

(…)

d. Nu vreau, pentru ca nu cumva, alunecând pe un ocean nesfârşit, să mă depărtez de subiectul despre care mi-am propus să vorbesc. Dacă n-aş avea de gând acum să-ţi smulg din rădăcini tristeţea, cu drag aş vorbi de virtuţile tale, cu drag aş călători pe acest nesfârşit ocean, dar, mai bine spus, pe oceane nesfârşite, ca să tai căi multe fiecăreia dintre virtuţile tale; căci fiecare dintre aceste căi dă iarăşi naştere la un ocean: fie răbdarea, fie smerenia, fie milostenia cea în multe chipuri, care s-a întins chiar până la marginile lumii, fie dragostea, care întrece în căldură nenumărate cuptoare, fie priceperea cea nesfârşită, plină de mult har, care depăşeşte măsurile firii. Iar dacă aş vrea să vorbesc de faptele creştineşti născute din ele, m-aş asemăna cu unul care ar vrea să numere valurile mării.

6.a. De aceea, lăsând la o parte aceste nesfârşite oceane, voi încerca să vădesc leul după unghiile lui. Voi vorbi puţin despre îmbrăcămintea ta, despre hainele cu care te îmbraci.

Intr-adevăr, felul cum se îmbracă cineva pare a fi un lucru de foarte mică însemnătate, dar, dacă îl cercetezi bine, vei vedea că e de foarte mare însemnătate, că are nevoie de un suflet de filosof, care să le calce în picioare pe toate cele lumeşti şi să zboare chiar până la cer.

b. De aceea, nu numai în Noul Testament, ci şi în Vechiul Testament, când Dumnezeu conducea neamul omenesc prin umbre şi închipuiri, când îngăduia ca oamenii să-şi ducă mai trupeşte viata, când nu se vorbea încă deloc de cele cereşti şi nici nu se pomenea de cele viitoare, când nu erau tainele înaltei cugetări care stăpâneşte acum, ci li se dădeau evreilor legi mai simple şi mai trupeşti, ei bine, chiar atunci Dumnezeu interzicea cu multă străşnicie dragostea oamenilor de a se îmbrăca în haine frumoase, şi profetul Isaia le grăieşte aşa:

“Acestea zice Domnul către fetele căpeteniilor din Sion: Pentru că s-au înălţat fetele lor şi-au umblat cu grumajii ridicaţi pentru că fac semne cu ochii, pentru că prin păşitul picioarelor îşi târăsc hainele, iar cu picioarele joacă, va smeri Domnul pe fetele căpeteniilor Sionului, va dezveli chipul lor şi va lua slava îmbrăcăminţii lor; …şi va fi în loc de miros plăcut praf, în loc de brâu te vei încinge cu funie, în ioc de podoaba capului tău vei avea chelie pentru faptele tale, şi în loc de haină de porfiră te vei îmbrăca în sac”.

Acestea-ţi vor fi în loc de podoabă. Ai văzut ce mânie nespusă? Ai văzut ce pedeapsă şi osândă cumplite? Ai văzut ce robie crudă? Aceasta să te facă să te gândeşti la mărimea păcatului. Iubitorul de oameni Dumnezeu n-ar fi adus peste fiicele Sionului o pedeapsă abat de cumplită dacă păcatul care atrage pedeapsa n-ar fi fost atât de mare.

c. Iar dacă păcatul acesta este mare, atunci e lămurit că şi virtutea contrară acestui păcat este foarte mare. De aceea şi Pavel, vorbind femeilor din lume, nu numai că le opreşte să poarte aurării, dar nici nu le lasă să se îmbrace cu haine scumpe. Ştia Pavel, ştia bine că aceasta este boală cumplita a sufletului, o boală cu greu de înlăturat; ştia Pavel că aceste este un semn foarte mare al unui suflet stricat, al unui suflet care are nevoie de multa înţelepciune. Şi au aceasta patimă nu numai femeile din lume, cele care sunt căsătorite cu bărbaţi şi care nu primesc cu uşurinţă aceste sfaturi, ci şi femeile care par că au îmbrăţişat viata monahală, care şi-au ales soarta de a trăi în ceata fecioarelor.

d. Multe dintre acestea, după ce au biruit ispitele trupului şi după ce au mers în curăţie pe drumul fecioriei, după ce în aceasta privinţă duc viaţă îngerească şi au arătat în trup muritor semnele prevestitoare ale învierii – că spune Hristos că în veacul acela “nici nu se însoară, nici nu se mărită” -, după ce s-au luat la întrecere cu puterile cele netrupeşti străduindu-se să ajungă la nestricăciune într-un trup stricăcios, după ce săvârşesc cu fapte lucruri de care mulţi nici nu vor să audă, după ce au alungat pofte trupului ca pe un câine rău care atacă mereu, după ce au potolit marea înfuriate şi călătoresc liniştite printre valuri sălbatice, având vânt prielnic pe un ocean tare neliniştit, după ce stau în cuptorul poftei trupeşti şi nu se ard, ci calcă peste cărbunii aceştia ca pe lut, ei bine, femeile acestea sunt biruite în chip ruşinos şi jalnic de pofte de a se găti cu podoabe şi a se îmbrăca în haine scumpe; deci au putut birui pofte mai mari, însă au fost înfrânte de pofta aceasta.

7.a. Atât de greu lucru este fecioria şi are nevoie de atâta osteneală, că Hristos când S-a pogorât din cer ca să facă pe oameni îngeri, ca să sădească pe pământ vieţuirea cea de Sus, nici n-a cutezat să poruncească fecioria, nici să o pună în rândul legilor, ci a legiuit să mori – este, oare, ceva mai greu ca asta? -, a legiuit să te răstigneşti necontenit, să faci bine duşmanilor, dar n-a legiuit să trăieşti în feciorie, ci a lăsat virtutea aceasta la voia ascultătorilor, spunând: “Cine poate să înţeleagă, să înţeleagă”. Grea este povara fecioriei, anevoioase sunt luptele ei, pline de sudoare ostenelile, iar drumul acestei virtuţi, plin de mari prăpăstii.

b. Şi o arată aceasta bărbaţii din Vechiul Testament care au săvârşit atât de multe fapte mari. De pildă Moise, acel bărbat vestit, capul profeţilor, prietenul adevărat al lui Dumnezeu, care s-a bucurat de atâta indrăznire înaintea lui Dumnezeu, încât a scăpat de mânia dumnezeiască şase sute de mii de oameni vrednici de pedeapsă; bărbatul acesta mare şi cu astfel de însuşiri a poruncit mării, a despărţit marea, a despicat piatra, a schimbat văzduhul, a prefăcut apa Nilului în sânge, a adus împotriva lui Faraon oştire de broaşte şi de lăcuste, a dat albă rânduială întregii zidiri, a făcut şi alte nenumărate minuni, a săvârşit multe fapte de virtute şi a strălucit şi în una, şi în alta, dar n-a putut nici să caute măcar la luptele fecioriei, ci s-a căsătorit, şi-a luat femeie, şi şi-a găsit în căsătorie siguranţa vieţii, şi n-a îndrăznit să se avânte pe oceanul fecioriei, temându-se de valurile de acolo. […]

9.a. Dar mi se pare că, furat de dragostea pentru acest bărbat, m-am depărtat de subiect; deci am să mă întorc, după ce voi mai adăuga câteva cuvinte.

Bărbatul acesta atât de mare şi cu atâtea virtuţi, care a călcat în picioare atâtea nevoi ale firii, n-a îndrăznit nici el să intre în stadionul luptelor fecioriei, ci s-a căsătorit şi a ajuns tatăl atâtor copii. Aşa de mare e greutatea fecioriei, aşa de cumplite şi de mari sunt luptele, aşa de multe sudorile! E nevoie de mare tărie!

b. Ei bine, multe femei care au fost biruitoare în luptele fecioriei n-au putut birui patima împodobirii cu haine frumoase, ci au fost înfrânte, doborâte la pământ mai mult decât femeile din lume. Nu-mi spune mie că nu-şi pun podoabe de aur, că nu se îmbracă în haine de mătase brodate cu aur, că n-au coliere bătute în pietre scumpe. Ceea ce este mai cumplit decât toate şi ceea ce arata cu covârşire boala lor şi tirania patimilor este că se străduiesc şi se silesc prin hainele lor simple să le întreacă în elegantă pe femeile îmbrăcate cu haine de mătase şi împodobite cu bijuterii de aur şi să arate mai plăcute la înfăţişare decât acelea. După părerea lor săvârşesc un lucru indiferent, dar, după cum îl arată natura, pierzător de suflet, vătămător şi cu prăpastie adâncă.

c. De aceea tu trebuie să fii lăudată de mii şi mii de guri, că, trăind în văduvie, ai biruit cu atâta uşurinţă o patimă care le poate dobori pe călugăriţe. Şi lucrul acesta l-a arătat adevărul lucrurilor. Nu te admir numai pentru că eşti nespus de simplă în îmbrăcăminte, mai simplă chiar decât cerşetorii, ci şi pentru că nu ţi-e căutat sau prefăcut nici mersul, nici încălţămintea, nici îmbrăcămintea. Toate acestea sunt semne de virtute, ele zugrăvesc pe din afară înţelepciunea strânsă în sufletul tău. “îmbrăcămintea omului, spune Scriptura, râsul dintilor, călcătura piciorului ne spun cine este”. Dacă n-ai fi aruncat la pământ şi n-ai fi călcat în picioare ca nimeni altul gândurile pământeşti ale luxului, n-ai fi ajuns să le dispreţuieşti atâta, n-ai fi biruit, n-ai fi alungat cu atâta tărie păcatul acesta cumplit.

d. Nimeni să nu mă învinuiască de exagerare pentru că am numit cumplit păcatul acesta. Dacă femeile evreilor, chiar în vremea Legii, primeau o pedeapsă atat de mare pentru păcatul acesta, ce iertare mai pot avea femeile acestea, care sunt datoare să ducă o vieţuire cerească, care trebuie să imite viaţa îngerilor, femeile care trăiesc în vremea harului, când ele săvârşesc acest păcat cu mai multă străşnicie?

e. Când vezi o călugăriţă îmbrăcată în haine noi, în haine cu trenă, îmbrăcăminte osândită de profet, cu mersul legănat, aruncând cu glasul, cu privirea şi cu îmbrăcămintea cupa cu otravă în ochii celor ce se uită la ea cu desfrânare, săpând prăpăstii sub picioarele trecătorilor şi întinzându-le curse, apoi să o mai numeşti pe aceasta monahie? Nu trebuie oare s-o numeri printre desfrânate? Nu sunt tot atât de ademenitoare acestea ca şi acelea? Că acelea pretutindeni îşi întind aripile plăcerii. De aceea te fericesc, de aceea te admir, că te-ai scăpat de toate acestea! Ai arătat şi în această privinţă că ţi-ai mortificat trupul; nu ţi l-ai înfrumuseţat, ci i-ai dat tăria unui trup tânăr; nu l-ai împodobit, ci l-ai înarmat. […]

b. Cugetă dar la acestea necontenit şi tu! Şi cu cât viaţa e mai plină de durere, cu atat vei avea mai mult de câştigat dacă o înduri cu mulţumire. Aduc nespuse cununi nu numai durerile trupeşti pricinuite de lovituri, ci şi durerile sufletului, şi durerile sufletului mai mult decât cele ale trupului, când cei loviţi le îndură cu mulţumire. După cum ai primi mare răsplată dacă, spre slava lui Dumnezeu, ai suferi curajos biciuirea şi sfâşierea trupului, tot aşa aşteaptă mari răsplătiri şi pentru suferinţele sufleteşti ce le înduri acum. Nădăjduieşte că ai să mă vezi negreşit iarăşi, că ai să scapi de durerea aceasta şi ai să ai mare câştig, şi atunci şi acum, de pe urma acestei dureri.

Iţi sunt de ajuns acestea ca să te mângâie, dar, mai bine spus, nu numai pe tine, ci chiar şi pe un om cu puţină minte şi cu sufletul de piatră. Dar când e vorba de atâta pricepere, de atâta bogăţie de credinţă, de atâta înălţime filosofică şi de un suflet care a călcat în picioare toate gândurile lumeşti, vindecarea e mult mai uşoară.

c. Arată-mi dar şi aici dragoste, ca să aibă şi scrisorile mele asupra ta mare putere, tot atâta câta aveam când eram alături de tine. Şi mi-o vei arăta negreşit dacă aflu că ai avut un câştig oarecare de pe urma scrisorilor mele, dar, mai bine spus, nu numai un câştig oarecare, ci atât de mare câştig cât doresc. Doresc să fii tot atât de bucuroasă acum pe cât erai când ne vedeam. De voi afla aceasta, îmi va fi şi mie uşoară singurătatea în care mă găsesc. Deci, dacă vrei să mă bucur şi eu mai mult – şi ştiu că vrei şi te sârguieşti mult-, arată-mi că ai alungat din suflet toată povara tristeţii şi că eşti liniştită. Dăruieşte-mi această răsplată pentru prietenia şi dragostea ce-ţi port. Ştii doar, ştii bine cât curaj îmi dai de faci ce-ţi spun şi dacă-mi arăţi adevărul prin scrisori”.

(din: Sfantul Ioan Gura de Aur, Scrisorile catre persoane oficiale, catre diaconita Olimpiada, catre alte persoane, Ed. IBMBOR)

Din aceeasi carte:

Legaturi: