SFANTUL NICOLAE AL II-LEA, TARUL MUCENIC SI FAMILIA SA – sensul proniator al unei reabilitari

Sfantul Ioan Maximovici despre semnificatia duhovniceasca a uciderii Tarului

„Poporul rus în general a savîrsit mari pacate si lor li se datoreaza neajunsurile din ziua de astazi; mai precis, pacatele sînt încalcarea legamîntului si regicidul. Conducatorii civili si militari au renuntat la juramîntul lor de ascultare si credinta fata de Tar chiar înainte ca acesta sa abdice, ceea ce s-a vazut silit sa faca, fiindca nu dorea varsare de sînge în tara; iar poporul a aclamat pe fata si zgomotos aceasta fapta si nicaieri nu si-a exprimat public dezacordul fata de ea... Vinovati de pacatul regicidului nu sînt numai cei care l-au înfaptuit fizic, ci întregul popor care s-a bucurat atunci cînd Tarul a fost rasturnat si care a îngaduit sa fie umilit, arestat si exilat, lasîndu-l fara aparare în mîinile criminalilor, lucru care în sine a generat sfîrsitul. De aceea, catastrofa care s-a abatut asupra Rusiei este consecinta directa a acestor pacate cumplite, iar renasterea Rusiei nu este posibila înainte de spalarea lor.

Cu toate acestea, pîna acum nu s-a vazut vreo cainta autentica, crimele comise atunci evident nu au fost condamnate si multi participanti activi la Revolutie continua si acum sa spuna ca la vremea respectiva nu se putea proceda altfel. Neexprimînd o condamnare fatisa a Revolutiei din februarie, a revoltei împotriva celui Uns de Dumnezeu, poporul rus continua sa fie partas la pacat, mai ales atunci cînd ia apararea urmarilor Revolutiei“ (Cuvîntul ortodox, nr. 50 / 1973, p. 91).

„Pentru istoria omenirii, semnificatia martiriului Familiei Imperiale, care se apropie de evenimente biblice dintre cele mai importante, consta în aceea ca perioada constantinopolitana a existentei Bisericii lui Hristos a luat astfel sfîrsit si s-a deschis o noua epoca, de martiriu, apocaliptica. Ea a început cu sacrificiul voluntar al celui din urma Împarat ortodox uns de Dumnezeu si al familiei sale. Tragedia Familiei Imperiale întuneca precum un blestem pamîntul Rusiei si s-a transformat în prologul simbolic al lungului drum rusesc al Crucii – moartea a zeci de milioane dintre fiii si fiicele ei. Canonizarea Martirilor Imperiali va însemna pentru Rusia spalarea ei de pacatul regicidului; asa se va izbavi ea în cele din urma de blestemele raului“ (La Pensée Russe, 6 dec. 1979, nr. 3285, p. 5).

(la: Parintele Serafim Rose, “Viitorul Rusiei si sfarsitul lumii“)

*

Proorocia Sfantului Ioan de Kronstadt despre caderea Rusiei si uciderea Tarului

„Rusie, daca îti lepezi credinta, asa cum si-au parasit-o deja atâtia intelectuali, nu vei mai fi Rusia, sau Sfînta Rusie. Iar daca poporul rus nu se va cai – atunci sfîrsitul lumii este aproape. Domnul ni-l va lua pe Tarul pravoslavnic si va trimite un bici, sub chipul unor cârmuitori necredinciosi, cruzi, care se vor impune si vor umple întreg pamîntul de sînge si lacrimi”.

(Parintele Ioan din Kronstadt, Cartea celei de-a 50-a aniversari, Utica, NY, 1958, p. 164).

(la: Parintele Serafim Rose, “Viitorul Rusiei si sfarsitul lumii“)

*

Sfantul Ioan de Kronstadt si viziunea duhovniceasca a Tarului Mucenic

“(…) Deodata Staretul s-a întors spre nord, facându-mi semn cu mâna. M-am uitat si am vazut un palat împaratesc. În jurul lui alergau câini, fiare turbate si scorpioni ce se catarau, zbierau, îsi înfigeau coltii. L-am vazut pe tar, sezând pe tron. Cu fata palida, plina de barbatie, citea rugaciunea lui Iisus. Deodata, a cazut mort. Coroana-i s-a rostogolit de pe cap. Unsul lui Dumnezeu a fost calcat în picioare de fiare. M-am îngrozit si am plâns amarnic. Staretul mi-a pus mâna pe umarul drept: îl vad pe Nicolai II în lintoliu alb. Pe cap – o cununa de ramurele înfrunzite; cu fata palida, însângerata, la gât purta o cruce de aur. Soptea încetisor o rugaciune, apoi mi-a zis cu lacrimi în ochi: „Parinte Ioane, roaga-te pentru mine. Spune-le tuturor pravoslavnicilor crestini, ca am murit curajos, ca un tar – mucenic pentru credinta lui Hristos si Biserica Dreptmaritoare. Spune-le pastorilor apostolesti sa slujeasca o panihida frateasca pentru mine, pacatosul. Sa nu cautati mormântul meu!”. Apoi totul a disparut în ceata. Am plâns mult si m-am rugat pentru tarul – mucenic”.

(din: Profetii si marturii crestine pentru vremea de acum, la: Sf. Ioan de Kronstadt – Descoperire cereasca aratata in vis )

*

Proorocia Sfantului Nectarie de la Optina despre mucenicia familiei Tarului Nicolae

„Timpurile grele vin chiar acum. În lume a sosit numarul sase si vine numarul sapte. Vine veacul tacerii. Vei tacea, vei tacea, spunea Staretul si lacrimile i se rostogoleau pe obraji… si iata, Măria Sa nu va mai fi el însusi, câte umilinte nu va îndura… Anul 1918 va fi si mai greu: Măria Sa şi toată familia vor fi ucişi. Da, acest împărat va fi mare mucenic“, confirma el”.

(Profetii si marturii crestine pentru vremea de acum, Ed. Biserica Ortodoxa, Alexandria, 2004, la: Sf. Nectarie de la Optina despre chipul Bisericii de la sfarsitul veacurilor)

***

Proorocia călugărului Abel despre împăratul Nicolae al II-lea

“Împăratul Pavel Petrovici l-a întrebat pe călugărul Abel cui îi va transmite moştenirea şi tronul împărătesc strănepotul său, Alexandru al III-lea, pe care Abel l-a numit Făcător de Pace şi succesor al tronului lui Alexandru al II-lea Eliberatorul. Abel a răspuns: – Lui Nicolae al II-lea, sfântului ţar, celui ce se aseamănă cu Iov multpătimitorul. Va avea înţelepciunea lui Hristos, îndelungă-răbdare şi curăţenie sufletească. Despre el mărturiseşte Scriptura: psalmii 90, 10 şi 20 mi-au descoperit întreaga lui soartă. Pe cununa de spini îşi va schimba el coroana împărătească, va fi trădat de propriul lui popor, precum altădată Fiul lui Dumnezeu. Răscumpărător va fi, pentru că va răscumpăra prin propria-i jertfă poporul său – asemeni jertfei fără de sânge. Va fi război, un mare război, mondial. Oamenii vor zbura prin văzduh asemeni păsărilor şi vor înota pe sub apă asemeni peştilor, dar se vor nimici unii pe alţii cu pucioasă rău mirositoare. În ajunul biruinţei va cădea tronul împărătesc. Tot atunci, trădarea va creşte şi se va înmulţi. Va fi trădat şi strănepotul tău, şi mulţi dintre urmaşii tăi îşi vor înălbi straiele cu sângele mielului, mojicul în nebunia lui va lua puterea cu toporul, însă apoi singur va suspina. Cu adevărat vor veni chinurile Egiptului.

Cu multă amărăciune a oftat Abel vizionarul şi, printre lacrimi, încetişor a continuat:

– Mult sânge şi lacrimi vor adăpa pământul umed. Vor curge râuri de sânge. Fratele se va ridica asupra fratelui. Şi foc, sabie, venirea altor neamuri, precum şi duşmanul din interiorul ţării, puterea cea fără de Dumnezeu, ca o scorpie evreul va biciui pământul rusesc, va jefui sfinţeniile lui, va închide bisericile lui Dumnezeu, executând pe cei mai de seamă oameni ai Rusiei. Aceasta va fi din îngăduinţa lui Dumnezeu – mânia Domnului pentru dezicerea Rusiei de Unsul lui Dumnezeu. Câte încă vor mai fi! îngerul Domnului va revărsa noi cupe cu nenorociri, pentru ca oamenii să revină la înţelepciune. Vor fi două războaie, unul mai amar decât altul. Un nou Batâi din Apus îşi va înălţa capul. Poporul va fi trecut prin foc şi pară. Însă nu va fi şters de pe faţa pământului, pentru că va fi ajutat de rugăciunea ţarului-mucenic.

– Oare chiar să fi sosit sfârşitul împărăţiei Ruse şi nu este şi nu va mai fi nicio salvare? – a întrebat Pavel Petrovici.

–   Ce este cu neputinţă omului îi este cu putinţă lui Dumnezeu – a răspuns Abel. Dumnezeu zăboveşte cu ajutorul, dar spus este că îl va dărui curând şi va înălţa cornul mântuirii ruseşti. Şi se va ridica în pribegie din casa ta un mare cneaz, care va lua sub paza sa pe fiii poporului său. Acesta va fi alesul lui Dumnezeu şi pe creştetul lui binecuvântare. El va fi unic şi înţeles de toţi, va fi simţit de însăşi inima rusească. Chipul lui va fi luminos şi împărătesc şi nimeni nu va zice: „Împăratul e aici sau acolo”, ci „Acesta e el“. Voinţa poporului se va supune milei lui Dumnezeu şi el însuşi va consfinţi menirea sa… Numele lui este întreit apreciat în istoria Rusiei“.

(Viaţa preacuviosului prooroc Abel, Ediţia Mănăstirii „Sfânta Treime” din Novo-Golutvino, 1995, pp, 42-45)

(in: “Staretii despre vremurile de pe urma“, 2007)

*

Prezicerea Stareţului Iliodor din Glinsk despre destinele împăraţilor

În anul 1879 a plecat din viaţă renumitul stareţ din pustia Glinsk – arhimandritul Iliodor. Cu câţiva ani înainte de obştescul său sfârşit, el a avut o revelaţie proorocească, despre care a povestit celor mai apropiaţi fii duhovniceşti. Povesteşte ieromonahul Domn, ucenicul stareţului (stareţul Domn a răposat în anul 1878). Această convorbire cu ucenicii săi a avut loc aproximativ în 1872-1873. Au fost proorocite: moartea lui Alexandru al II-lea de mâinile unui rebel revoluţionar, ascensiunea deosebită a puterii de stat în timpul lui Alexandru al III-lea şi moartea sa subită: vestit prin forţa sa ieşită din comun şi o sănătate puternică, împăratul a decedat surprinzător pentru toţi; sunt trecute sub tăcere marile tulburări de pe timpul împărăţiei lui Nicolae al II-lea.

Pentru prima dată convorbirea stareţului a fost publicată de Serghei Nilus la începutul secolului XX. În prezenta carte ea a fost preluată din ediţia apărută în 1911 (vezi: S. Nilus, Bliz esti, pri dvereh, pp. 55-56):

L-am vizitat într-o seară, găsindu-l în chilie trist şi amărât. Era semiîntuneric; ardea o candelă. Stareţul ne-a întâmpinat cu binecuvântare tăcută, continuând să rămână în aceeaşi tristeţe şi amărăciune. Ne-am aşezat şi noi, aşteptând să binecuvânteze începerea discuţiei.  Şi dintr-odată în inimă ni s-a strecurat o presimţire apăsătoare. Şi atunci evlaviosul stareţ s-a adresat către noi:

„Copilaşii mei! M-aţi găsit într-o stare atât de amărâtă! Vă voi mărturisi cauza amărăciunii mele. Zilele acestea am citit Apocalipsa Sfântului Apostol şi Văzător al tainelor Ioan Teologul; şi a dorit sufletul meu să afle până când Domnul nostru va mai îngădui să rabde nelegiuirile care se înmulţesc ale acestei lumi. Am fost inspirat cu duhul, şi am văzut. Dintr-o dată văd cum răsare dinspre Răsărit o stea mare şi strălucitoare, şi în jurul ei alte stele mai mici, dar la fel de strălucitoare şi arzătoare. Toate aceste stele au parcurs bolta cerească, înclinându-se spre apus. Şi am auzit o voce vorbindu-mi: Aceasta este steaua împăratului Alexandru cel Binecuvântat. Apoi am mai văzut o altă stea, de asemenea înconjurată şi ea de alte stele. Şi această stea, precum cele care o însoţeau, strălucea într-o lumină măreaţă şi slăvită, de asemenea, parcurgând bolta cerească spre apus. Şi iarăşi am auzit vocea: Aceasta este steaua împăratului Nicolae Pavlovici. Şi o altă stea am văzut dinspre Răsărit; aceasta, ca şi cele de până la ea, era înconjurată de alte stele; însă lumina strălucitoare pe care o răspândea era de culoare sângerie. Iar această stea nu şi-a urmat traiectoria până la apus şi a dispărut dintr-odată la mijloc de cale. Şi am auzit atunci cuvânt înfiorător şi groaznic: Aceasta este steaua actualului împărat Alexandru Nicolaevici. Iar curmarea căii sale, pe care ai văzut-o, înseamnă că va fi omorât împăratul în plină zi de mâna unui rob, eliberat de el curând, pe piaţa credincioasei capitale. Se va săvârşi o cumplită şi nebunească nelegiuire! La auzul acestor cuvinte, inimile ne-au fost cuprinse de o mare mâhnire şi jale. Se mai făcuse atentate la viaţa împăratului, dar sufletele noastre nu puteau admite nici gândul la moartea violentă a unsului lui Dumnezeu, pe care stareţul văzător cu duhul o prezisese…”

Stareţul şi-a continuat firul proorociilor:

“Şi iarăşi dinspre răsărit a apărut o nouă stea, înconjurată de altele mai mici. Aceasta, însă, şi după mărime, şi după strălucire, le întrecea pe cele mai înainte văzute. Dar şi zilele acestei stele misterios s-au stins. Aceasta este steaua împăratului Alexandru al III-lea! – mi-a vorbit aceeaşi voce… Şi după aceea am văzut..”

Însă stareţul şi-a întrerupt firul povestirii sale şi, lăsându-şi fruntea în palme, a început să plângă încet. Am lăcrimat şi noi privindu-l, şi peste puţin timp l-am întrebat:

– Ce a fost mai departe?

– Vă spun vouă, copii, doar un singur lucru; unii dintre cei care stau aici vor dori moartea, însă ea va fugi de ei…“

(Din cartea împăratul Nicolae al II-lea şi noii mucenici, pp. 57-59)

(in: “Staretii despre vremurile de pe urma“, 2007)

*

Proorocia despre Rusia şi Biserică a Sfântului Teofan al Poltavei (1873-1940), duhovnicul familiei împărăteşti:

„El va veni din dinastia Romanovilor!”

„Rusie, Rusie!… Cât de groaznic ai păcătuit înaintea bunăvoinţei Domnului. Domnul Dumnezeu a binevoit să-i dea Rusiei ceea ce nu a dat altui popor de pe pământ. Şi acest popor s-a dovedit a fi atât de nemulţumitor. L-a părăsit pe El, s-a lepădat de Dânsul şi pentru aceasta Domnul l-a predat demonilor spre chinuire. Diavolii s-au sălăşluit în sufletele oamenilor şi poporul Rusiei a devenit posedat, îndrăcit. Şi toate grozăviile care ajung la urechile noastre despre ceea ce se întâmplă în Rusia: despre toate profanările, despre ateismul militant şi lupta împotriva lui Dumnezeu – toate acestea se întâmplă din cauza îndrăcirii.

Însă, din nespusa milă a lui Dumnezeu, această posedare va trece, poporul se va vindeca. Poporul se va întoarce la pocăinţă, la credinţă. Se va întâmpla ceea ce nimeni nu aşteaptă. Rusia va învia din morţi şi toată lumea se va minuna. Ortodoxia va renaşte şi va triumfa, însă ortodoxia care a fost cândva nu va mai fi. Marii stareţi au spus că Rusia va renaşte, chiar poporul va restaura monarhia. Ţarul va fi înscăunat pe tron de Însuşi Dumnezeu. El va fi un mare reformator şi va avea o credinţă ortodoxă puternică. El va surpa pe ierarhii nelegiuiţi ai Bisericii, va fi o personalitate excepţională, cu sufletul curat şi sfânt. Va avea o voinţă puternică. El va veni din dinastia Romanovilor pe linia maternă. El va fi alesul lui Dumnezeu, ascultător Lui întru toate. El va transforma Siberia. Însă această Rusie va exista puţin, în curând va fi ceea ce a vorbit apostolul Ioan în Apocalipsă“.

(Duhovnicul familiei împărăteşti, sfinţitul ierarh Teofan al Poltavei, noul zăvorât – 1873-1940).

(in: “Staretii despre vremurile de pe urma“, 2007)