SFANTUL SILUAN ATHONITUL. Viata si invatatura marelui staret contemporan (VIDEO). Intalnirea cu Parintele Sofronie. Calauza la “izvoarele vietii Duhului”. DORUL DUPA DUMNEZEUL CEL VIU – conferinta audio a Pr. Florin Botezan

24 septembrie – 75 de ani de la mutarea in randul sfintilor a Cuviosului Siluan “cel mare” de la Athos (+1938)

(sursa icoana)

Vedeti si:

***

***

Conferinta Parintelui Florin Botezan (Alba-Iulia) de la Orastie (sept. 2009):

“Dorul după Dumnezeul cel Viu” (reflecţii pe marginea învăţăturilor Sfântului Siluan)

INTALNIREA PROVIDENTIALA A PARINTELUI SOFRONIE CU STARETUL SILUAN

[…] Așa cum recunoaște în mai multe rânduri, Părintele Sofronie nu înțelege natura acestor fenomene duhovnicești. Pradă acestor paradoxuri, pradă pendulărilor sufletului său între iad și rai, este muncit de tot felul de întrebări care îl cufundă într-o perprexitate cu atât mai mare cu cât nu găsește răspunsul:

„Cum se poate, trăind în această lume – extrem de dinamică și aruncată în deznădejde – a trăi fără păcat? Cum se poate ocoli păcatul? Cum putem fi siguri că Duhul care este și lucrează în noi este cu adevărat a treia Persoană a Sfintei Treimi, Sfântul Duh, Care purcede de la Tatăl, și nu altceva? Din moment ce omul este chemat să creeze, care este forma cea mai nobilă a muncii de creator? Care stare a sufletului nostru arată că suntem cu adevărat chipul Dumnezeului Viu?”

Se mai întreba și dacă drumul pe care îl urmează este cu adevărat bun, „firesc”.

Toate aceste întrebări care îl chinuie nu își vor găsi răspunsul și nici drumul său nu va deveni limpede și dovedit duhovnicește decât din momentul în care în Săptămâna Luminată a anului 1931, Părintele Sofronie va trăi ceea ce el a considerat drept „evenimentul de cea mai înaltă însemnătate” din viața sa: întâlnirea – în sensul adevărat și puternic al cuvântului – cu starețul Siluan. Un dar al proniei divine, care intervine tocmai atunci când are nevoie. O „schimbare hotărâtoare în viața sa lăuntrică”:

„Domnul mi-a dat să trăiesc în șuvoaiele milostivirii Sale, dar nimic nu înțelegeam: cu El toate sunt altfel. Dar nu m-a lăsat până în sfârșit în întuneric: m-a adus la picioarele Fericitului Siluan și atunci am înțeles că toată experiența mea de mai nainte mă pregătise spre a-i primi învățătura.”

Părintele Sofronie a povestit adesea întâlnirea sa cu starețul Siluan:

„De mult timp nutream un respect adânc pentru starețul Siluan, însă nu îndrăzneam să îl abordez. În 1931, a doua zi de Paști, primisem în mica mea chilie pe un călugăr numit Vladimir. Era un om învățat, inginer de formație, care trăia în pustie. În timpul discuției noastre, care era întru totul degajată, îmi spuse dintr-o dată: «Părinte Sofronie, cum ne putem mântui?» Cum tocmai mă pregăteam să îi fac un ceai – ca și cum aș fi primit un oaspete – i-am spus: «Stai la hotarul deznădejdii și, când te vor lăsa puterile, șezi și bea o cană de ceai».

I-am spus asta spontan, fără să înțeleg cu adevărat lucrurile. Părintele Vladimir, ieșind de la mine, a mers să îl viziteze  pe starețul Siluan. Nu știu despre ce au vorbit. Totuși, a doua zi, în a treia zi de Paști, pe când coboram din clădirea mare pentru a intra în curtea mănăstirii, l-am văzut pe stareț venind din direcția opusă. Cum avusesem mereu un simțământ de cinstire pentru el, m-am dat la o parte pentru a-i face loc, ca semn al adâncii mele stime. Însă el a venit drept spre mine și mi-a zis: «Părintele Vladimir s-a simțit bine ieri pe la dumneata?» – «Da, i-am răspuns. M-am înșelat în ceva?» – «Nu, zise starețul, dar ceea ce i-ați spus nu e la măsura lui. Veniți la mine și vom sta de vorbă».

Starețul mi-a dat o lămurire nădăjduind ca eu să înțeleg câte ceva. Găsise o anumită analogie între ceea ce îi spusesem părintelui Vladimir – ceea ce oglindea propria mea stare lăuntrică – și cuvântul pe care îl primise de la Domnul: «Ține-ți mintea în iad  și nu deznădăjdui». Spun bine analogie și nu identitate.

După aceea l-am vizitat destul de des pe starețul Siluan și uneori, în măsura în care munca fiecăruia o permitea, discuțiile noastre se prelungeau.”

UN MARE DUHOVNIC

La acea vreme renumele starețului Siluan nu era foarte mare. Erau bineînțeles și persoane, precum episcopul sârb Nicolae Velimirovici, cărora le plăcea să vorbească cu  Siluan și care vedeau în el un adevărat purtător al Duhului Sfânt, dar de multe ori acestea trebuiau să înfrunte batjocurile călugărilor și ale teologilor care se întrebau ce puteau găsi la el.

„Până la sfârșit, simplitatea și smerenia starețului Siluan i-au acoperit sfințenia în ochii celor mai mulți” scria părintele Sofronie. O situație deloc surprinzătoare. Într-adevăr

„credinciosul – adesea vreun nevoitor din pustie – poate apărea ca un jalnic sărac în aparența sa fizică, îmbrăcat în zdrențe, fără nici o apărare înaintea stăpânitorului acestei lumi, însă în ce privește duhul său lăuntric el poate fi cu adevărat mare. Împărăția căreia aparține după darul cel de Sus nu este a acestei lumi”.

Cu alte cuvinte, pentru un observator din afară, care nu a făcut experiența Duhului Sfânt, se poate ca o ființă purtătoare a luminii necreate să nu aibă nimic special, nimic care să atragă atenția.

Însă această orbire aparentă referitoare la sfințenie nu îl interesa pe părintele Sofronie. Întărit de propria sa experiență a vieții în Hristos și a luminii necreate, a recunoscut imediat statura lui Siluan.

„La acea vreme, era cu adevărat un mare duhovnic”, scria Părintele.

Într-adevăr, după ce fusese cercetat de har – lucru rar în istoria Bisericii –, după ce Îl văzuse pe Hristos fără să Îl fi căutat și după ce primi de la El un cuvânt de mântuire – „Ține-ți mintea în iad și nu deznădăjdui” –, după aproape o jumătate de secol de luptă ascetică fără răgaz împotriva mândriei, a demonilor și a „vântului puternic, a focului ispitei”, Siluan

„se apropiase de un grad de cunoaștere și de desăvârșire care făcea din el un sprijin încercat pentru alții, un părinte duhovnicesc de nădejde”.

Părintele Sofronie arată că starețul Siluan, ridicat de Sfântul Duh la contemplarea luminii necreate, purtând în sine această lumină, avea darul clarviziunii și al discernământului. Inspirat de vederea lui Dumnezeu, Care iradiase întreaga lui ființă cu iubirea Lui nesfârșită și îl învățase smerenia, starețul se ruga și plângea pentru lumea întreagă ca și pentru sine, trăind în cel mai înalt grad focul iubirii de vrăjmași și mila pentru fiecare creatură care suferă din lumea aceasta.

„La fel de receptiv și de spontan ca și primii apostoli”, era credincios tradiției Bisericii nu doar printr-o bună cunoaștere a scrierilor Părinților pustiei, ci și prin faptul că în el se reînnoise experiența acestor Părinți. Această cunoaștere directă a lui Dumnezeu, experiența veșniciei dumnezeiești unite cu simplitatea și cu forța lui duhovnicească „l-a făcut să fie […] slobod lăuntric de robia formei”.

Pe scurt, așa cum o va repeta adesea, Părintele Sofronie avea înaintea ochilor un exemplu evident al perfecțiunii [desavarsirii] umane la care omul este chemat, un ipostas care „înainta cu pas sigur către nepătimire”:

„Era cu adevărat un om: chip și asemănare a lui Dumnezeu”.

UN PARINTE SPIRITUAL

Din momentul acestei întâlniri, starețul Siluan va deveni părintele duhovnicesc al Arhimandritului Sofronie. „Apostol și ucenic” al lui Hristos, va fi îndrumătorul sigur care îi va răspunde la întrebări, îl va ajuta să rezolve problemele care îl muncesc, îl va duce la o mai bună înțelegere a caracterului paradoxal al stărilor pe care îi e dat să le trăiască. Siluan, cu experiența sa, îl va salva pe Părintele Sofronie din deznădejdea lui, deoarece el însuși a cunoscut cele mai extreme stări duhovnicești: pe de o parte, vederea lui Hristos în lumina sa strălucitoare și, pe de altă parte, intuirea propriei pierzanii și osânde veșnice, care duce la deznădejde. După cum scrie Părintele Sofronie, Siluan l-a „dus la izvoarele vieții Duhului”:

„Dacă nu m-ar fi luat de mână și nu m-ar fi pus în preajma izvorului îndrumându-mi mâinile minții mele, niciodată și nicăieri nu aș fi putut găsi șipotul de apă vie”.

Contactele regulate dintre Părintele Sofronie și starețul Siluan vor continua până la moartea celui din urmă, din 24 septembrie 1938. Opt ani de-a lungul cărora Părintele Sofronie va fi din ce în ce mai apropiat de Siluan, devenindu-i ucenic și servindu-i drept secretar: Siluan fusese deja prezent la hirotonia sa întru diacon în 13 mai 1930, la pomenirea Sfântului Iacov după calendarul vechi, slujbă celebrată de episcopul sârb Nicolae Velimirovici, care îi va spune lui și unui alt călugăr rus hirotonit preot în același timp: „Amintiți-vă de Sfântul Lucian care a slujit Liturghia pe pieptul său”. Un cuvânt pe care Părintele Sofronie îl va păstra mereu în inimă și care îl va face să spună următoarele mult mai târziu: „Episcopul Nicolae avea dreptate: trupește suntem într-o situație mai bună decât Sfântul Lucian, dar pe dinăuntru e groaznic!”

(Maxime Egger, din: “S-A DUS SA-L VADA PRECUM ESTE. 20 de ani de la mutarea in eternitate a Parintelui Sofronie Saharov , Editura Renasterea, Cluj-Napoca, 2013)

[sursa online: Blogul dedicat Sfantului Siluan]

Legaturi: