Sfantul Siluan si MARTURISIREA INTRU IUBIRE A CREDINTEI in fata eterodocsilor
“Am luat cunostinta de o conversatie intre Sfantul Siluan Athonitul si un arhimandrit care isi desfasura activitatea misionara printre non-ortodocsi. Acest arhimandrit il stima mult pe staret si a venit in diverse randuri sa vorbeasca cu el cu ocazia sederilor sale la Sfantul Munte.
Staretul l-a intrebat cum anume predica. Arhimandritul, care era inca tanar si lipsit de experienta, a strigat gesticuland si miscandu-se din tot trupul:
“Le spun: Credinta voastra e desfranare. Totul este deformat si fals la voi si nu va veti mantui daca nu va veti cai“.
Staretul a ascultat, si l-a intrebat:
“Si, spuneti-mi, parinte arhimandrit, cred ei in Iisus Hristos, cred ei ca este adevaratul Dumnezeu?”
“Da, cred”.
“Si o cinstesc pe Maica Domnului?”
“Da, o cinstesc, dar invatatura lor despre ea e gresita”.
“Ii cinstesc pe sfinti?”
“Da, ii cinstesc, dar ce sfinti mai pot fi la ei de cand s-au despartit de Biserica?”
“Au slujbe in bisericile lor, citesc ei cuvantul lui Dumnezeu?”
“Da, au slujbe si biserici, dar daca ati putea vedea ce sunt slujbele lor fata de ale noastre, ce raceala, ce lipsa de viata!”
“Ei bine! Parinte arhimandrit, sufletul lor stie ca fac bine crezand in Iisus Hristos, cinstind pe Maica lui Dumnezeu si pe sfinti, chemandu-i in rugaciunile lor; daca le spuneti ca aceasta credinta a lor este desfranare, nu va vor asculta. Spuneti oamenilor ca fac bine crezand in Dumnezeu, ca fac bine cinstind pe Maica lui Dumnezeu si pe sfinti; ca fac bine mergand la biserica pentru slujbe, rugandu-se acasa, citind cuvantul lui Dumnezeu, si celelalte; dar ca in cutare sau cutare punct sunt in greseala, ca trebuie sa-si indrepte aceasta greseala si ca atunci totul va fi bine.
Domnul se va bucura in ei si asa cu totii ne vom mantui prin mila lui Dumnezeu. Dumnezeu e iubire; de aceea orice predica trebuie sa purceada si ea din iubire, si atunci va fi mantuitoare atat pentru cel ce predica, cat si pentru cel ce o asculta. Dar daca ii veti osandi, sufletul poporului nu va va asculta si nici un bine nu va iesi de aici“.
(in: “Viaţa şi învăţătura stareţului Siluan Athonitul de arhimandritul Sofronie“, Editura Deisis, Sibiu, 1999)
Legaturi:
- Ce inseamna sa-i iubim pe vrajmasii Bisericii si cum o putem face?
- CUVINTE ALESE, CUVINTE ESENTIALE
- Despre libertatea pierzarii si durerea rugaciunii pentru lume
- Dreptatea adevarata si zelul cel nebun. De la Avva Isaac Sirul
- Sfaturi parintesti de folos exceptional si pentru noi de la Cuviosul Serafim de la Platina
- CUVIOSUL SERAPHIM ROSE IN “JUNGLA ZELOTISMULUI”
- DESPRE “SECTARISMUL ORTODOX” SI INSELAREA “DREPTILOR” HIPERCRITICISTI
- FERICITUL SERAPHIM ROSE SI ORTODOXIA MILEI LUCRATOARE SI A DURERII INIMII
- CUM AJUTAM SI CUM IMPIEDICAM VENIREA OAMENILOR LA ORTODOXIE? DESPRE DRAGOSTE, CONVERTIRE SI ECUMENISM
Doneaza pentru filmul "Scrum"
BISERICA OFERĂ LUMII
Biserica oferă lumii,
Întreg şi viu pe Dumnezeu
Prin Har şi prin potir şi taine
Şi izbăvirea de cel rău.
Biserica ne face vrednici
Şi ne salvează pe pământ.
Fără biserică şi taine,
N’avem nimic pe lume sfânt.
Fără botez şi fără taine,
Şi ,,hrana’’ pentru nemurire,
Nu-i nici iertare,nici nădejde,
Nici şansă pentru mântuire.
Dar prin biserică şi taine,
Prin dragoste şi pocăinţă,
Iată exemple minunate
Şi biruinţă în credinţă.
Din tânărul târât de lume,
De trup şi demoni la pământ,
Prin Siluan, -crescut de dânsa-,
Biserica ne-a dat un sfânt.
Şi nu doar unul. Nu odată,
Ci mulţi şi vrednici, an de an
Unii din ei titani în slavă,
Cum este sfântul Siluan.
Cine’n dispreţ şi plin de ură,
Strigă că nu e Dumnezeu ?
Nu demonul prin gura noastră,
Prin egoism şi prin ce-i rău ?
Cine e cel care loveşte,
În sfânta şi dreapta credinţă ?
Vre-un om curat, cinstit şi vrednic,
Sau cel ce n-are conştiinţă ?
Cine condamnă şi huleşte,
Dispreţuieşte şi defaimă ?
Nu cel ce minte şi corupe,
Şi se dă vrednic şi de seamă ?
Nu cel ce’ncalcă Adevărul
Şi doar pe sine se iubeşte
Şi in dispreţ include totul ,
Şi pentru rău se instruieşte ?
Care din ce-a primit cu milă,
-Din rodul ţării, din ştiinţă-
Îşi face armă de ocară
Şi de dispreţ pentru credinţă .
Sunt mulţi cei ce-au crescut din trudă.
Purtaţi în şcoală de popor,
Care lovesc şi vând şi strică,
Credinţa şi-n interior.
Sunt mulţi ce şi-au făcut prestigiu
Şi nume mare şi-n credinţă,
Prin instruire-n scoli înalte,
Dar n’au lucrat şi-n pocăinţă.
Biserica nu dă -lumeşte -titluri,
Ci izbăvire şi iertare.
Împarte har prin pocăinţă
Şi tainele-i mântuitoare.
Bisrerica nu’mbogăţeşte
Decât pe furi şi pe năimiţi,
Pe iudele ce trag afară
Din calea sfinţilor părinţi.
Dar iată unde stă prestigiul.
Iată valoare’adevărată
Iată înalta instruire,
Şi vrednicia cea curată.
Ce minunat e’n sfinţi exemplu,
Iubirea vie şi puterea,
Care a rodit ca fruct,
Lumina ,desăvârşirea ,învierea.
Iată Hristos în om ce face.
Iată biserica ce creşte.
Iată pe Dumnezeu pe lume
Prin sfinţii săi cum ne vorbeşte.
Nu toţi avem aşa iubire
Şi’atâta forţă în credinţă,
Dar nimeni nu va creşte singur,
Şi făr’adâncă pocăinţă.
Ce rod am eu în mine însumi
Când egoismul nu-mi permite,
Prin dragoste,prin post şi rugă
Ca să vorbesc,nu prin cuvinte ?
Doamne ajuta!Iertati si binecuvantati sa redau din scrierile Sfantului amintit,Binecuvantatorul SILUAN ATHONITUL,intru Slava lui DUMNEZEU CEL VIU!
“Pe 14 sept.1932 a avut loc in Muntele Athos un puternic cutremur.S-a produs la ceasul al patrulea din noapte,in timpul privegherii praznicului Inaltarii
Sfintei Cruci.Ma gaseam in strana alaturi de parintele egumen,iar acesta statea chiar linga locul unde spovedea.Ocaramida s-a desprins din tavan si a cazut in acest loc impreuna cu mult moloz.La inceput am fost putin infricosat,dar repede m-am linistit si am zis egumenului:IATA CA DOMNUL CEL MILOSTIV VREA CA NOI SA NE POCAIM. Si m-am uitat la ceilalti monahi aflati in biserica si putini se temeau; sase oameni au iesit din biserica,dar ceilalti au ramas la locul lor,iar privegherea a continuat dupa randuiala la fel de linistit,ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.Si m-am gandit:CAT DE MARE ESTE HARUL DUHULUI SFANT IN MONAHI! Pentru ca avusese loc un puternic cutremur de pamant,intreaga uriasa cladire a manastirii se zdruncina,tencuiala cadea,candelabrele,candelele si lumanarile se leganau,clopotele din clopotnita incepusera sa sune si insusi marele clopot s-a auzit sunand si el odata din cauza puterii naprasnice a zdruncinaturilor,iar ei stateau linistiti.Si m-am gandit iarasi: SUFLETUL CARE A CUNOSCUT PE DOMNUL NU SE TEME DE NIMIC, AFARA DE
PACAT SI INDEOSEBI DE PACATUL MANDRIEI.EL STIE CA DOMNUL NE IUBESTE,IAR DACA EL NE IUBESTE,DE CE SA NE TEMEM?DOMNUL CEL MILOSTIV NE-A TRIMIS PRIN ACEASTA POVATA,,COPIII MEI,POCAITI-VA SI TRAITI IN IUBIRE,FITI ASCULTATORI SI INFRANATI,INVATATI DE LA MINE SMERENIA SI BLINDETEA SI VETI AFLA ODIHNA SIFLETELOR VOASTRE”(Mt.11,28).
“Cine are urechi de auzit, sa auda”…