“Priveşte durerea străină ca şi cum ar fi a ta şi încearcă să ajuţi cât de mult poţi”. SFATURI DUHOVNICEȘTI importante din testamentul unui mare duhovnic rus, părintele VASILI ERMAKOV (1927-2007): “Oamenii vin acum cu duiumul la biserică, dar creştinismul slăbeşte şi se diluează din cauza duhului lumii”

“Ca nişte oameni vicleni, noi încercăm să adaptăm creştinismul acestei lumi, pentru ca şi credinţa noastră să fie sluga vieţii noastre cotidiene, pentru ca nouă să ne fie comod şi confortabil. Însă viaţa duhovnicească reprezintă calea cea strâmtă şi incomodă. Aici trebuie să te dai peste cap ca să mergi înainte, pentru că păcatul a intrat în toţi porii fiinţei noastre, iar dumnezeiescul a devenit pentru noi nefiresc“.

***

***

Vladimir Şcerbinin, Inimă zdrobită:

Testamentul părintelui Vasile

„Mulţi cred că preotul are anumite privilegii faţă de mireni sau un altfel de har. Din nefericire, aşa cred şi cei mai mulţi dintre preoţi. Îţi spun un lucru: preotul are un singur privilegiu: să fie sluga oricui timp de 24 de ore pe zi, pentru tot restul vieţii. Dumnezeu nu ne dă concedii sau învoiri. N-ai dispoziţia necesară, trebuie să slujeşti! Te dor picioarele sau şalele, trebuie să slujeşti! Ai probleme în familie, trebuie să slujeşti! Asta cer Domnul şi Evanghelia de la noi. Dacă nu privim lucrurile în aşa fel, încât să ne dedicăm viaţa slujirii oamenilor, atunci trebuie să ne găsim altceva de făcut şi să nu îndrăznim să purtăm jugul lui Hristos.

Astăzi mulţi merg să slujească pentru bani. Aşa era şi înainte de revoluţia bolşevică. Despre aceasta spunea şi striga chiar Sfântul Ioan din Kronstadt. Catastrofa rusească din secolul al XX-lea se datorează în mare parte şi preoţimii (numai mişcarea de înnoire a Bisericii cât rău nu a făcut…).

Desigur, noi am spălat aceste păcate cu sângele martirilor, dar a venit acum vremea în care hirotonesc pe oricine în preoţie. Am vorbit despre aceasta cu Patriarhul Alexei, care mi-a răspuns: «Ce să facem, dacă bisericile sunt deschise mai repede decât pot preoţii să încheie studiile necesare?!»

Înţeleg aceasta, dar nu îi invidiez pe cei care acum se îndreaptă spre Biserică. Astăzi sunt foarte multe ispite şi din ce în ce mai puţini duhovnici cu experienţă. Uită-te şi la această mănăstire! După ce trec la Domnul părintele Ioan şi părintele Teofan, cine îi va înlocui? Vezi?! Nimeni. Iar viaţa duhovnicească este ca un tunel subteran necunoscut, în care sunt foarte multe colţuri ascuţite şi gropi adânci. Este foarte important ca o călăuză experimentată să te ducă de mână, pentru că altfel vei cădea şi vei dispărea. Singur nu poţi să ieşi la lumină…

Ni se spune adesea că sunt puţini creştini intelectuali. Dar ce înseamnă pentru un creştin să fie intelectual? În nici un caz nu vorbim despre o educaţie universitară sau academică în credinţă, ci despre o stare în care Duhul Sfânt Se sălăşluieşte în inima omului după multă trudă, post, smerenie şi rugăciune din partea acestuia. Şi Duhul PLĂMĂDEŞTE o nouă fiinţă… Să ții minte bine asta!”

Părintele Vasile îmi mai spunea:

„Cel mai rău este atunci când un creştin se mândreşte, socotindu-se mai bun decât celălalt,  mai deştept, mai drept şi mai virtuos. Taina mântuirii constă în smerenie, când crezi că eşti mai rău, mai nevrednic decât orice făptură. Când Duhul Sfânt te vizitează, atunci începi să-ţi vezi neputinţele şi să gândeşti că cel mai mare păcătos este mai bun decât tine. Dacă te consideri superior altcuiva, Duhul nu este cu tine şi mai ai mult de lucru. Pe de altă parte, umilirea prea mare tot nu e bună. Creştinul trebuie să treacă prin viaţă fiind conştient de demnitatea lui, pentru că el este Templu al Duhului Sfânt. Apostolul chiar aşa şi spune: «Voi sunteţi temple ale Dumnezeului Celui Viu.» Dacă eşti slugarnic cu alţi oameni, înseamnă că mai ai mult până te vei face un astfel de templu. Nu trebuie decât să ne rugăm foarte sincer, din toată inima. Rugăciunea atrage Duhul, iar Duhul ne curăţă de orice e străin şi urât, învăţându-ne cum să trăim şi să ne purtăm…”

„Ni se pare că suntem cei mai nefericiţi oameni de pe pământ, că suntem săraci, bolnavi, nimeni nu ne iubeşte şi nu avem noroc, de parcă toată lumea ne stă împotrivă. Asculţi de multe ori un om şi ai impresia că stai de vorbă cu Dreptul Iov, cel multpătimitor, din Scriptură. Dar dacă-l priveşti mai bine vezi că e rumen la faţă, frumos şi bine îmbrăcat.

De ce exagerăm greutăţile cu care ne confruntăm? Poate pentru că nu pătimim suficient. Şi zic asta pentru că oamenii care suferă cu adevărat, cei bolnavi, nu se plâng tot timpul, nu crâcnesc. Ei îşi duc crucea în tihnă, până la sfârşit. Chiar si aici, în Mănăstirea Pecerska, era o schimonahie care trăise toată viaţa cu spatele îndoit. A auzit-o cineva plângându-se de asta?! Nu! Dimpotrivă, lumea alerga la ea pentru sfat şi alinare.

Oamenii se plâng pentru că ei consideră că trebuie să fie fericiţi şi îndestulaţi aici, pe pământ. Ei nu cred în viaţa veşnică, nici în fericirea veşnică, şi de aceea vor să se sature de fericirea pământească. Dacă ceva le stă în calea acestei fericiri, ei încep să strige: «Vai, cât ne e de greu, suntem cei mai nefericiţi oameni de pe planetă!»

Să nu cauţi îndestulare aici. Desigur, e foarte greu să înţelegi şi să pătrunzi aceasta, dar trebuie să îndrăgeşti greutăţile şi suferinţa, să îndrăgeşti propria «nefericire».

Să-ţi doreşti Împărăţia lui Dumnezeu mai mult decât orice. Atunci vei gusta din lumină, şi orice dulceaţă pământească ţi se va părea amărăciune. Ţine minte: pe pământ noi trăim o clipă – azi ne-am născut, iar mâine ni se sapă deja groapa. Împărăţia lui Dumnezeu este însă veşnică. Durerea, chiar dacă e mare, va trece; dacă e îndelungată, o poţi răbda. Rabdă aici puţin, pentru a gusta din bucuria veşnică de dincolo…”

„Ţii minte cuvintele Apostolului: «Mai bine nu v-aţi fi botezat»? Sunt cuvinte îngrozitoare, care se referă în mare parte şi la noi. De ce? Pentru că noi acceptăm în exterior ritul ortodox, dar în interior rămânem la fel cum eram înainte de botez sau de întoarcerea la credinţă: invidiem, minţim, urâm pe aproapele, judecăm şi, cel mai important, inima noastră nu s-a dezlipit încă de cele lumeşti şi nu s-a lipit de Dumnezeu. Credem în lăcomia noastră, nu în Dumnezeu; credem în plăcerile noastre, nu în poruncile lui Dumnezeu. Înţelegem ce este trupesc, ce poate fi atins şi văzut cu ochii, iar ceea ce este de la Duhul nu înţelegem, ca şi cum am fi surzi şi orbi. Fără aceasta însă, creştinismul nu are nici un sens.

Ca nişte oameni vicleni, noi încercăm să adaptăm creştinismul acestei lumi, pentru ca şi credinţa noastră să fie sluga vieţii noastre cotidiene, pentru ca nouă să ne fie comod şi confortabil. Însă viaţa duhovnicească reprezintă calea cea strâmtă şi incomodă. Aici trebuie să te dai peste cap ca să mergi înainte, pentru că păcatul a intrat în toţi porii fiinţei noastre, iar dumnezeiescul a devenit pentru noi nefiresc. De aceea, noi avem nevoie de cruce, de Golgota personală a fiecăruia. Ca să murim în chinurile păcatului şi să înviem în bucuria duhului. Desigur, aceasta nu înseamnă că trebuie să ne autoflagelăm.

Trebuie doar să acceptăm toate ispitele, necazurile şi bolile care vin peste noi, fără să cârtim şi chiar să fim mulţunitori. Dacă viaţa ne bate, înseamnă că Domnul nu a uitat de noi; înseamnă că am devenit ca un fier încins sub loviturile de ciocan. Dacă ne ferim de lovituri, vom rămâne o bucată de fier fără formă. Dacă răbdăm, vom fi o minunată operă a mâinilor lui Dumnezeu. Aşa că: Rabdă, frate!“

Şi încă:

„Întotdeauna să trăieşti cu inima, chiar dacă e foarte greu. Priveşte durerea străină ca şi cum ar fi a ta şi încearcă să ajuţi cât de mult poţi. Se spune că trebuie să ai grijă de tine, că milostenia arde inima. Însă inima este ruinată de indiferență si răutate, nu de dorinţa de a face bine. Dumnezeu îţi dă întotdeauna mult mai mult decât le dai tu oamenilor. Aceasta este o lege nescrisă a duhovniciei. Când vei începe să trăieşti cu inima, vei înţelege aceste lucruri. Fiecare cuvânt să-l spui cu sinceritate şi căldură, şi atunci cuvântul va avea putere. Fereşte-te de convorbiri inutile şi deşarte! Acestea te storc de puteri şi nu au nici un sens. Mai bine spui un singur cuvânt viu, trecut prin filtrul inimii, decât să turui cuvinte de nimic.

Ţine minte: când vorbeşti, oferi material pentru meditaţie nu doar altora, ci şi propriei tale inimi. Dacă spui un lucru urât, primeşti în inimă urâţenie, iar dacă spui ceva bun, primeşti bunătate…“

Cu altă ocazie, părintele Vasile mi-a spus:

„Preotul este ca un artist la teatru. Tot timpul e la vedere, pe scenă. El trebuie să aibă grijă de fiecare cuvânt rostit, de fiecare gest şi mişcare. Dacă se scarpină după ureche, lumea poate spune că nu e evlavios, dacă a căscat, va spune că e indiferent, iar dacă a zâmbit, va spune că e neserios. Atitudinea faţă de preot este ca aceea faţă de un artist cunoscut: i se atribuie virtuţi şi fapte care nu există. Dacă preotul are experienţă, se uită la acestea cu umor. Dar dacă e începător, atunci e vai şi amar! Toate aceste laude şi complimente le ia în serios şi începe să se umfle ca o turtă, până când crapă.

Dumnezeu le trimite ispite acestor oameni şi nu toţi ies nevătămaţi din încercări.”

„Oamenii vin acum cu duiumul la biserică, dar creştinismul nu se întăreşte şi nu înfloreşte. Creştinismul slăbeşte şi se diluează din cauza duhului lumii. De aceea, chiar şi cei care cred mai de demult devin acum neputincioşi. Biserica este un singur trup, şi dacă se îmbolnăveşte mâna, atunci durerea se resimte în tot trupul. Poporul bisericesc de astăzi nu este pe deplin creştin. Oamenii predică una, dar fac alta, de parcă ar fi fiii întunericului. Aceasta este o perioadă foarte dificilă în viaţa bisericească şi nu se ştie cât va dura: treizeci sau o sută de ani. Nu ne rămâne decât să răbdăm şi să înotăm împotriva curentului, fără să ne luăm privirea de la Hristos. Nu vor mai fi duhovnici, păstori sau conducători…“

Cât de mult ne lipseşte astăzi părintele Vasile!

(din: Vladimir Şcerbinin, Inimă zdrobită. Destinul unui tată, Editura Sophia, 2017)

Legături:

SFATURI PARINTESTI DE FOLOS EXCEPTIONAL SI PENTRU NOI de la Cuviosul Serafim de la Platina

Sa recitim impreuna: CUVINTE ESENTIALE DE LA PARINTELE SERGHIE SEVICI: “Pacatul pentru care-l osandesti pe celalalt se face pacat al tau“; “Dracii nu se scot din om cu vorbe…”; “La inima omului se-ajunge prin rugaciune”

ARHIMANDRITUL TIHON: “Adu-ti aminte de dragostea ta dintai!”. Interviu exploziv despre OBOSEALA DE VIATA DUHOVNICEASCA, NECREDINTA “CREDINCIOSILOR” SI… CINISMUL ORTODOCSILOR “PROFESIONISTI”

IPS IEROTHEOS VLACHOS – cuvinte de foc in conferinta de la Iasi (VIDEO) despre viata duhovniceasca astazi: CEA MAI MARE PROVOCARE… SUNTEM NOI INSINE, CARORA NE PLACE DUHUL LUMESC. “Hristos nu a venit ca să creeze un creştinism superficial şi secularizat. Să vă temeţi de vrăjmașul dinlăuntru, de propriul sine, căruia îi place să se mulţumească cu lucruri mărunte!”

Viața duhovnicească a creștinului în lumea contemporană – CONFERINȚA TREZITOARE ȘI PUTERNICĂ de la Iași a Mitropolitului Ierotheos Vlachos (VIDEO + TEXT). Chemare la a deveni ADEVĂRAȚI CREȘTINI, trăind cu “INSUFLARE” de la Duhul Sfânt, ca niște ”POEȚI ȘI ARTIȘTI ÎNDRĂGOSTIȚI DE HRISTOS”, în ”anarhia sănătoasă” împotriva duhului lumii. SECULARIZAREA – MULT MAI PERICULOASĂ DECÂT PRIGOANA – produce ”caricaturi de creștini”

“Iata, ne suim la Ierusalim…”, urcam catre PATIMILE DOMNULUI. “CRESTINII AU DUHUL CELOR DIN LUME. Cata viclenie si provocare exista la adresa lui Dumnezeu, atunci cand umblam sa reusim cu duh viclean”! NOI STIM CE CEREM?

ODINIOARA SI ASTAZI… “Singurul duh care domneste astazi este acela al unei vitrine impodobite, dar false, artificiale”

Cum si de ce PIERDEM foarte usor HARUL dupa ce mergem la biserica si chiar dupa impartasire? DUHUL LUMESC AL DESERTACIUNII si FANTANILE SPARTE CARE NU POT TINE APA DUHULUI SFANT (I)

CALEA LARGA A DUHULUI LUMESC: “Cand desertaciunea intra in inima, atunci vesnicia iese afara”

FUGA DE (PE) CRUCE si MANGAIERILE OTRAVITE ALE DUHULUI LUMII

MURIM INGHITITI DE LUMESC… Ce inseamna A FI (IN) BISERICA?

MAREA PREACURVIE

CEARTA CRESTINULUI CU LUMEA: Incorporand lumea sau intrupand Evanghelia?

“CRESTINISMUL RADICAL” AL PARINTELUI IOACHIM PARR: “Aceasta lume moare, iar voi va purtati ca si cum navigati intr-o croaziera captivanta. Vreti sa fiti misionari, dar nu vreti sa traiti dupa Evanghelie. CRESTINISMUL ‘CONFORTABIL’ NU EXISTA!” Ce trebuie sa faca niste MISIONARI ORTODOCSI autentici?

BOALA DUHULUI LUMESC

NU PUTEM SLUJI LA DOI DOMNI…

SA PUNEM IMPARATIA LUI DUMNEZEU IN CENTRUL ATENTIEI NOASTRE! Ce misiune are crestinul de astazi?

Presb. Dionisie Tatsis despre diversele invataturi ale SFANTULUI COSMA ETOLIANUL (✝24 august) aplicate la viata si vremurile noastre. DUMNEZEUL ADEVARAT vs. DEMONI, IUBIREA FAPTICA vs. IUBIREA TEORETICA: “Daca tu plangi si te tangui, iar eu stau jos, mananc, beau, dansez, cant, petrec, atunci iubirea mea este falsa”. Preotii intre DUHUL APOSTOLIC si DUHUL LUMESC

DEVOTAMENTUL APOSTOLILOR si CHEMAREA CRESTINILOR DE A FI SAREA PAMANTULUI SI LUMINA LUMII. Sminteala facuta de acei clerici nevrednici din zilele noastre: “Din pacate, multi vin la preotie fara ravna si se manifesta ca niste functionari reci, fara frica de Dumnezeu si fara constiinta misiunii lor”

PARINTELE PETRONIU si CHEMAREA LA ADANCIREA VIETII DUHOVNICESTI: “Astăzi este în lume o orbire înfricoşată, o strâmbare a învăţăturii creştine. În ce hal se găseşte creştinătatea în vremurile noastre băgăm de seamă şi din faptul că duhul acesta lumesc năvăleşte şi în locurile cele sfinte…”

“Nesfintii sfinti”: Schiegumenul Melchisedec, calugarul-tamplar inviat din morti. TOTUL SE REZOLVA NUMAI PRIN SMERENIE!

“SA NE SMERIM, FRATILOR, SI DOMNUL NE VA ARATA TOATE!”. Cuvintele Sfantului Siluan Athonitul despre SMERENIE si TANJIREA DUPA DUMNEZEU (si audio)

Parintele Simeon Kraiopoulos despre sensul uitat al Botezului. SUNTEM CONSTIENTI DE RASPUNDEREA NOASTRA FATA DE TAINA SFANTULUI BOTEZ?

DE CE DUMNEZEU NE LASA SA SUFERIM SI SA NE CHINUIM MULT? Arhim. Simeon Kraiopoulos despre LECTIA FEMEII CANANEENCE: “A venit ceasul sa devenim crestini… Poate ca nimic altceva nu foloseste cat foloseste suferinta”

A cui este vina pentru toate nenorocirile care ni se (vor) intampla?

In cautarea “mainii calde a lui Dumnezeu”. SOLJENITAN SI CAUZELE PROFUNDE SI ESENTIALE ALE RAULUI DEVENIT TOTALITAR. De ce reusesc conspiratiile? (II)

Al. Soljenitin – CAND SI DE CE SE TRECE PRAGUL NELEGIUIRII? SI DE CE SEMINTELE CRUZIMII NU AU FOST STARPITE DIN INIMILE NOASTRE? (III)