Fragment din conferinta ASCOR Bucuresti a Parintelui Ciprian Negreanu, „Crucea – cărarea spre Veșnicie” – 7 aprilie 2019, Bucuresti: “[…] O cruce care-i foarte apropiată de crucea pe care ne cheamă Hristos s-o purtăm – dar nu este, totuşi, …
Articole cu eticheta (tag): dreapta masura
Părintele Gheorghe Iordan (Man. Căldărușani): “SĂ FII CINSTIT CU TINE ÎNSUȚI! NU TREBUIE SĂ NE VICLENIM PE NOI ÎNȘINE” *** *** Pr. Sorin Croitoru: O PRECIZARE DESPRE POST Am tot auzit afirmații de genul: “În post trebuie să fim mai …
Partile anterioare: Pocainta si curatirea (katharsis), ca premise ale cunoasterii lui Dumnezeu In Ortodoxie dobandim adevarata cunoastere a lui Dumnezeu. Nu o cunoastere a ratiunilor despre Dumnezeu, ci insasi cunoasterea Lui cea mantuitoare, de vreme ce mantuirea inseamna tocmai cunoasterea …
Pentru Duminica Tuturor Sfintilor, va recomandam: *** Iubirea desăvârşită a Sfinţilor Umaniştii se interesează de jumătate din planetă, adică de popoarele nedreptăţite, nedezvoltate şi sărmane. Sfântul se interesează de toată planeta, şi de cei care sunt nedreptăţiţi, dar şi de …
Cititi si: *** Postul trupesc şi postul duhovnicesc Şi, dacă din pricina neputinţei trupeşti, iubitule, nu vei putea să rămâi flămând toată ziua, nimeni care gândeşte drept nu va putea să te osândească pentru asta, căci Îl avem pe Domnul …
Vedeti si: PĂRINTELE PAISIE CU INIMA DE MAMĂ Mă apropii de uşa inimii dvs şi vă rog să o deschideţi, aşa cum un minunat bătrân, Părintele Paisie, o deschidea şi-ţi spunea: „Bine ai venit, dragul tatii!”. Eram şi sunt cea …
Cititi si: *** SFANTUL IGNATIE BRIANCIANINOV Despre citirea Sfinţilor Părinţi de către mireni şi de către călugări. Despre citirea Evangheliei Străduiţi-vă să citiţi acele cărţi ale Sfinţilor Părinţi care se potrivesc cu felul dumneavoastră de viaţă, aşa încât prin citirea …
Lucrarea duhovniceasca “Draga maica Valentina! Sanatate trupeasca si sufleteasca de la Domnul va doresc si mostenirea Imparatiei lui Dumnezeu! Vad, indeobste, ca intre fiii si fiicele duhovnicesti, pe de o parte, si parintii duhovnicesti, pe de alta, sunt multa graire …
MINUNEA CONTEMPORANA A VINDECARII UNEI FEMEI GARBOVE, LA CLUJ, IN TIMPUL UNEI PREDICI A IPS BARTOLOMEU ANANIA Deosebirea dintre VOIA si INGADUINTA LUI DUMNEZEU CUM SE BIRUIESC PATIMILE si, in special, PATIMA VORBIRII DE RAU? *** “Cea mai gravă …
Fragmente din SCRISORILE CUVIOSULUI STARET NICON DE LA OPTINA catre fii si fiice duhovnicesti (III): “Hristos a înviat! Să învieze şi sufletul tău, roaba lui Dumnezeu M.! De la surioara ta K. am aflat trista poveste a vieţii tale. Din …
… si o talcuire duhovniceasca a versetului: “Iată Eu vă trimit pe voi ca pe nişte oi în mijlocul lupilor; fiţi dar înţelepţi ca şerpii şi nevinovaţi ca porumbeii” “Dumnezeu nu ne îndeamnă spre naivitate tâmpă în care ne aruncăm …
Lupta duhovniceasca Sfantul Ioan Scararul spune ca gandurile pe care nu le descoperim parintelui duhovnicesc ajung sa fie savarsite cu fapta si ca, dimpotriva, ranile descoperite nu se inrautatesc, ci mai vartos se tamaduiesc. Din propria experienta vedem ca fara …
Vedeti si: Fragmente din SCRISORILE CUVIOSULUI STARET NICON DE LA OPTINA catre fiii sai duhovnicesti: “Iubitoare de Dumnezeu domnişoară L., Binecuvântarea lui Dumnezeu să fie cu tine în veci! Am primit cele două scrisori ale tale şi am de gând să-ţi răspund …
“Până când veţi sta cu picioarele în două bărci? Şi noi încă stăm în această stare. Ne numim creştini, însă foarte puţini putem face această alegere zi de zi, între ce a poruncit Dumnezeu și ce ne cere El, şi …
Vezi si: Cugetări şi sfaturi ale Părintelui Iachint “Aşa să te rogi: Doamne, nu-mi lua darul ce mi l-ai dat”. […] Intrebare: “Când vine sfârşitul lumii?“ Răspuns:
“Nu ai discernamant si de aceea le infrunti pe toate sec, formalist…” Pentru Duminica vindecarii a doi orbi si a unui mut (a VII-a dupa Rusalii), va mai recomandam: *** Discernamantul, cununa virtutilor Masura discernamantului pe care-l avem este data …
*** “Veniti sa ne inchinam…” Metaniile ajuta mai mult decat toate celelalte nevointe duhovnicesti – Gheronda, va doare trupul? – Nu, pentru ca fac… gimnastica duhovniceasca. – Adica?
Cititi si: SFANTUL IOAN SCARARUL – invataturi despre dreapta socoteala si razboiul nevazut culese din “Scara” “Cerceteaza mintea ascultatorilor necercati si vei afla in ea o nazuinta gresita: pofta de linistire, de postire nemasurata, de rugaciune neimprastiata, de cea mai …
Asa e si in viata duhovniceasca: sa o grabesti in mod artificial inseamna sa o distrugi. Nu poti sa sari direct la etajul al cincilea: trebuie s-o iei pe scari, treapta cu treapta, strabatand toate etajele, incepand cu parterul. La fel ca o floare, viata duhovniceasca cere atentie permanenta si ingrijire indelungata; este nevoie de perseverenta si de neincetata slefuire de sine.
Dar cum sa dezvolti in tine perseverenta daca n-o ai?
*** – În cărţi găsesc persoane duhovniceşti, găsesc duhovnici, călugări și preoţi plini de har, de bunătate duhovnicească, dar în realitate îi găsesc mai greu. Sunt eu de vină că văd lucrurile aşa sau chiar aşa o fi? – Cred …
Daca ati sti cat suntem de haraziti si cat suntem de iubiti… Cu un sfat vrajmas impungi pe fratele tau acolo unde trebuie sarutat – in inima lui! (fragment) – Parintilor si maicilor, trebuie sa fii prezent in pustie, ca …
“Trebuie sa fim ingaduitori cu cel care cade, incurajandu-i virtutile, pentru ca, fara sa aiba intentia de a pacatui, a cedat din neatentie ispitei: in schimb, pentru cel care nu face nici un efort, se impune o pedeapsa aspra, ca …
SELECTIE DE RASPUNSURI LA INTREBARI DESPRE RUGACIUNE SI POST DIN CONFERINTA “Despre discretia omului in post” sustinuta la Cluj, pe 21.03.2013 de ARHIMANDRIT TEOFIL ROMAN, eclesiarh al Catedralei Mitropolitane din Cluj Napoca (sursa inregistrarii: ASCOR Cluj) *** – Ce să …
Despre învinovăţirea de sine Nimeni nu este pricinuitorul pierzării tale, decât voia ta, iar al binelui este Dumnezeu. Diavolul nu poate face nimic spre pierzarea sufletului, ci numai îi sugerează. Învinovăţirea de sine conlucrează strâns cu smerita cugetare spre a …
Cititi si: *** Parintele Ioan Buliga despre POST SI TACERE Despre post “Sfintii Parinti ne spun ca pentru cei ce vor sa se mantuiasca, postul si rugaciunea sunt precum doua aripi la o pasare ce zboara. Cu rugaciunea fara infranare …
“Daca omul nu se intalneste cu el insusi, nu se poate intalni cu Dumnezeu…” * “Daca starea ta duhovniceasca reala este la parter si tu Il cauti pe Hristos la mansarda, n-ai cum sa-L gasesti…” * “Primul pas spre smerenie …
Predica I “Duminica de azi e închinată pomenirii Sfântului nostru Părinte Ioan, scriitorul Scării. Şi nici nu e nevoie să mai spunem de ce este acest aşezământ în Sfânta Biserică. Sfântul Post a fost rânduit nu numai pentru curăţirea noastră, …
UPDATE (sursa foto) “Tot ce nu se desfasoara sub har nu are valoare mantuitoare!” PARINTELE AMFILOHIE BRANZA (Man. DIACONESTI) – conferinta (seara duhovniceasca) la Libraria Sophia, 6 martie 2012 – “Pocainta in viata duhovniceasca” (download) – [VIDEO – INTEGRAL] NU …
Vezi si: “Despre regulile de purtare a razboiului duhovnicesc si cerintele asceticii istorisesc amanuntit Sfintii Parinti si nevoitorii contemporani ai Ortodoxiei. De aceea, ne vom margini aici doar la aspectele medico-psihologice ale luptei cu “lacomia pantecelui”. Izbavirea de acest viciu …
Despre prieteni care nu sunt buni I, II, 22 Cumplită e suferinţa. Dar dacă vine de la prieteni, e cu atât mai rea. Dacă e cu muşcături ascunse, lucrul este insuportabil. Dacă vine de la prieteni credincioşi, e o ruşine. …
(de Ioan Popa) “Un duhovnic trebuie sa stie si sa fie fericit cand i se spun pacate grele, pentru ca salveaza un om din adanc de ape. Si nu-l mai cearta de ce este ud. Bine ca l-a scos din …
„Preotii participa la preotia tainica a lui Hristos. Papa se pune deasupra, exercitandu-si puterea. Preotii ortodocsi participa la chenoza lui Hristos, la preotia marturisitoare a lui Hristos, Care S-a rastignit si a coborat pana la iad. Ispitele primite de sfinti …
Familia ortodoxa: Despre discernământ şi smerenie cu Părintele Stareţ Melchisedec de la Putna “Nu este un lucru uşor astăzi discernământul. Mai căutăm noi discernământul sau nu-l mai căutăm? Mai avem nevoie de discernământ în ziua de astăzi?… Dar ce e …
“Iubitii mei, crestinismul este cel care ne descopera innoirea omului, noutatea si innoirea omului. De aceea, am zis sa ne luam un ragaz de cateva minute si sa ne oprim asupra acestui lucru. Pentru ca, stiti care este paradoxul secolului …
“(…) Dar ce sa spun de credinciosii aceia care, din dragoste de slava desarta sau din iubire de stapanire graiesc nedreptate spre inaltime (Ps. 72, 8), niste orgoliosi ca Iannes si Iambres (2 Tim. 3, 8), care se intrarmeaza, nu …