Viața duhovnicească a creștinului în lumea contemporană – CONFERINȚA TREZITOARE ȘI PUTERNICĂ de la Iași a Mitropolitului Ierotheos Vlachos (VIDEO + TEXT). Chemare la a deveni ADEVĂRAȚI CREȘTINI, trăind cu “INSUFLARE” de la Duhul Sfânt, ca niște ”POEȚI ȘI ARTIȘTI ÎNDRĂGOSTIȚI DE HRISTOS”, în ”anarhia sănătoasă” împotriva duhului lumii. SECULARIZAREA – MULT MAI PERICULOASĂ DECÂT PRIGOANA – produce ”caricaturi de creștini”
Vedeti si:
- IPS IEROTHEOS VLACHOS – cuvinte de foc in conferinta de la Iasi (VIDEO) despre viata duhovniceasca astazi: CEA MAI MARE PROVOCARE… SUNTEM NOI INSINE, CARORA NE PLACE DUHUL LUMESC. “Hristos nu a venit ca să creeze un creştinism superficial şi secularizat. Să vă temeţi de vrăjmașul dinlăuntru, de propriul sine, căruia îi place să se mulţumească cu lucruri mărunte!”
- ”Hristos Cel Înviat, văzând dragostea pe care noi I-o arătăm, intervine și dizlocă toate pietrele, toate stavilele care stau în calea întâlnirii cu El”. PREDICĂ însuflețitoare a Înaltpreasfințitului IEROTHEOS la Iași, în DUMINICA MIRONOSIȚELOR (video și text) despre EXPERIENȚA PERSONALĂ A ÎNVIERII
***
Conferința IPS Ierotheos Vlachos
“Viața duhovnicească a creștinului în societatea actuală”
(prima parte, Cuvantul Mitropolitului)
Viata duhovniceasca este viata Duhului Sfant care este legata de viata crestina. Viata crestina este unirea si comuniunea noastra cu Hristos. Viata duhovniceasca inseamna sa simta cineva inlauntrul sau lucrarea Duhului Sfant. Aceste lucruri nu difera intre ele. Hristos este Cel care trimite pe Duhul Sfant in inimile noastre, iar Duhul Sfant il plasmuieste pe Hristos in launtrul nostru.
Sfantul Simeon Noul Teolog vorbeste despre botezul apei si botezul Duhului Sfant. Botezul apei este cel pe care l-am primit la o varsta frageda, atunci cand nu puteam constientiza lucrul acesta, iar botezul Duhului Sfant este lucrarea Duhului Sfant pe care incepem sa o simtim prin pocainta.
Ce inseamna epoca contemporana? Este mediul in care traim noi, toti. Cum este acest mediu in care traiesc teologii contemporani? Este un mediu dificil si tragic. In Orientul Mijlociu crestinii ortodocsi sufera razboiul si prigoanele. Am petrecut 3 ani in Liban si in Siria, si mai cu seama in 1998, cand avea loc razboiul civil in Liban. Am fost de multe ori in Damasc si in Alep, care astazi este intr-o situatie foarte grea. Am legat foarte multe prietenii duhovnicesti cu crestinii de acolo. Un prieten de-al meu este Mitropolitul de Alep care a fost rapit. Si cunosc conditiile in care traiesc acesti crestini ortodocsi. Ei nu stiu daca se mai pot trezi a doua zi, daca mai ajung sa se culce din nou seara. In Africa, crestinii sufera din pricina razboiului, a foametei si a vrajitoriei. Iar in Apus, crestinii sufera din cauza secularizarii. Daca m-ati intreba care dintre acestea sunt ispitele cele mai periculoase, as spune ca cele din Apus, adica secularizarea.
Ce inseamna secularizare? Secularizare inseamna sa traiasca cineva dupa duhul lumesc, iar nu dupa Duhul lui Dumnezeu, sa se adapteze cineva legilor lumii si sa uite poruncile lui Dumnezeu, sa aiba doar botezul apei si sa nu aiba stiinta de botezul Duhului Sfant.
Insa, oare, aceste greutati ale crestinului ortodox sunt doar ale crestinilor de astazi? Ne place sa ne victimizam, ca suferim si ne chinuim in epoca noastra, insa fiecare epoca are propriile probleme. Totdeauna crestinii ortodocsi au intampinat probleme si greutati. In toate epocile crestinii ortodocsi au suferit ispite si presiuni. Nu este un fenomen nou acesta – noi crezand ca suferim in mod diferit de altii. Si voi da cateva exemple pentru a sustine ceea ce spun. Sa citim Sfanta Scriptura ca sa vedem cum traiau primii crestini. Aveau multe probleme, prigoane, dar aveau insuflare si traiau cu botezul Duhului.
Noi, episcopii, spunem despre noi ca suntem urmasi ai Apostolilor, si acest lucru este adevarat. Dar cum traiau Sfintii Apostoli? Prin ce ispite si incercari treceau? Uitam faptul ca tot Apostolii au suferit mucenicie, in afara de Evanghelistul Ioan, pentru ca el a trait moartea lui Hristos, fiind de fata pe Golgota. Toti Apostolii au trait martiriul si si-au sfarsit viata prin mucenicie. Au fost decapitati cei mai multi. Se simteau nefericiti? Se plangeau? Deloc! Erau cei mai fericiti oameni!
Citim epistolele Sf. Ap. Pavel. Patru, din cele 14 epistole care s-au pastrat, se numesc epistolele captivității. Sunt epistolele catre Filipeni, catre Efeseni, catre Coloseni, catre Filimon. Sfantul Apostol Pavel era in inchisoare cand a scris aceste epistole. Citim Epistola catre Filipeni. Este acolo imnul Bucuriei. Nu al lui Beethoven, ci al Apostolului Pavel. In continuu vorbeste despre bucurie. “Bucuraţi-vă pururea întru Domnul. Şi iarăşi zic: Bucuraţi-vă“ (Filipeni, 4, 4). Nicaieri nu simte amaraciune, nu pomeneste de clipele grele din inchisoare. Citim cele doua Epistole catre Efeseni si catre Coloseni. Sunt doua Epistole in care se vorbeste despre Taina Bisericii si despre cum trebuie sa traiasca crestinii in lume. In Epistola catre Efeseni adesea face referire la Biserica ca Trupul Slavit al lui Hristos, iar in Epistola catre Coloseni se refera adesea la Hristos, Care este capul Bisericii. Peste tot exprima bucuria si Il slaveste pe Dumnezeu ca este madular al Bisericii. El insusi a urcat pana la al treilea cer, si a auzit cuvinte pe care nu poate omul sa le exprime, dar spune: “Iar mie să nu-mi fie a mă lăuda, decât numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos” (Galateni 6, 14). Nici pentru ca era un iudeu de seama care a studiat in preajma lui Gamaliel, nici pentru faptul ca era cetatean roman, nici pentru faptul ca era Apostol, si nici pentru ca a avut marea experienta de a se sui pana la al treilea cer! Insa el se
lauda prin crucea lui Hristos, pentru prigoane, necazuri, moarte. In Filipi, in Macedonia, a fost arestat si l-au bagat la puscarie. Va puteti imagina ce insemnau inchisorile in epoca respectiva?! Toti adunati gramada, cu criminalii, fara toalete. Iar la miezul noptii, Apostolul Pavel impreuna cu Sila se trezeau si aduceau cantari. Ce imne aduceau lui Dumnezeu? Psalmii lui David: “slaveste suflete al meu pe Domnul...” Si toti acei detinuti stateau si ascultau. Ganditi-va la aceasta scena! O scena extraordinara! Asadar Apostolii au trecut prin prigoane, dar ei considerau acest lucru o binecuvantare a lui Dumnezeu. Spune Sfantul Apostol Pavel ca i s-a daruit marele dar, nu doar sa creada in Domnul, ci si sa patimeasca in Domnul.
Al doilea exemplu: Sfantul Ignatie Teoforul, un parinte apostolic care a fost episcop al Antiohiei in Siria. A fost arestat si-l duceau spre Roma unde urma sa fie mancat de fiare in circ. Pe drumul catre Roma a aflat ca crestinii din Roma strangeau bani ca sa-l rascumpere de la imparat. Noi ce am face, daca am fi fost in locul lui? Le-am fi zis: “bravo, crestinilor, sa va binecuvinteze Dumnezeu!“. El, in schimb, trimite o scrisoare crestinilor din Roma si le spune lucruri infricosatoare:
“Va rog mult dati-mi prilejul de a ma jertfi pentru Dumnezeu, acum cand jertfelnicul este pregatit. Va rog sa fiti pentru mine un cor al dragostei si sa cantati imne Tatalui, in Iisus Hristos. Vreau nu doar sa ma numesc crestin, ci sa ma gasesc si sa dovedesc prin fapte ca sunt crestin. Va rog mult lasati-ma sa ma fac hrana fiarelor, prin care Il voi putea dobandi pe Dumnezeu.
Eu sunt graul lui Dumnezeu si vreau sa fiu macinat de dintii fiarelor ca sa ma arat paine curata a lui Hristos. Si va cer nu numai ca sa nu faceti nimic ca sa ma sloboziti, ci va rog, dimpotriva, sa le lasati pe fiare sa ma manance si sa devina mormantul meu, sa imi manance tot trupul si sa nu mai imi lase nimic. Acum voi fi un adevarat mucenic pentru Hristos. Implorati-L pe Hristos pentru mine ca, prin aceste fiare, sa ma arat jertfa lui Hristos. Abia acum incep sa devin ucenic al lui Hristos. Cu nimic nu ma vor folosi placerile lumii, nici imparatiile acestui veac. E de preferat pentru mine sa mor pentru Iisus Hristos decat sa imparatesc peste tot pamantul. Pe Acela Il caut, Care a murit pentru noi, pe Acela Il doresc, Care a inviat pentru noi. Acum se apropie ceasul sa ma nasc in viata cea adevarata. Nu ma impiedicati sa traiesc. Sa nu doriti sa mor departe de Dumnezeu. Lasati-ma sa primesc lumina adevarata. Indata ce voi ajunge langa Dumnezeu voi deveni om adevarat. Ingaduiti-mi sa imit patimile lui Hristos“.
In mod repetat spune: “Dragostea mea a fost rastignita”. Si Il numeste pe Hristos Dragoste. Spune: Acesta, Dragostea, S-a rastignit pentru mine, de aceea nu mai exista inlauntrul meu dragoste pentru lucrurile materialnice. Ce poate vedea cineva in aceasta epistola? Este dumnezeiasca insuflare!
Al treilea exemplu, este martiriul Sfintei Perpetua. Este cel mai bun martirologiu care exista. Specialistii spun ca a fost probabil scris de Tertulian. Si a fost scris mai intai in limba greaca, dupa care a fost adus in latina. Perpetua era o aristocrata foarte nobila. A murit in Africa, in Cartagina, în anul 202, si este praznuita pe 1 februarie. Si a fost arestata impreuna cu alti 4 catehumeni. Avea doar 22 de ani si abia nascuse, isi alapta pruncul. S-a nascut dintr-o familie nobila, traia foarte luxos si a avut o casatorie buna. A fost arestata pentru ca fusese catehizata si apoi botezata. Tatal ei i-a luat copilul si ii spunea: “intoarce-te pentru copilul tau“. Insa ea Il iubea pe Dumnezeu mai mult decat pe copilul sau. Cand a sosit ceasul muceniciei au fost dusi cu totii in amfiteatrul plin de pagani. Si, spune acolo martirologiu: “am intrat in amfiteatru ca si cum am fi intrat in cer”. Chipul ei stralucea de lumina. Perpetua inainta catre mucenicie intr-un mod nobil, ca o mireasa a lui Hristos. Si au dat drumul unui animal salbatic, care a lovit-o si a trantit-o la pamant, si sangele curgea din trupul ei. Ea s-a ridicat putin si a incercat sa se acopere – de rusine, ca sa nu se vada goliciunea. Nu de durere, ci de rusine! Si a cerut un ac sa isi coase haina, sa nu se vada ruptura. Si si-a strans parul, pentru ca nu i se parea cuviincios sa aibe parul dezlegat. In vremea aceea, cand o femeie isi purta parul despletit insemna ca purta doliu. Si nu dorea sa fie vazuta cu parul despletit, sa arate ca se tanguieste, ca este in suferinta. Ea era mireasa lui
Hristos si vroia sa I se infatiseze frumoasa. Era in rapire dumnezeiasca si, la un moment dat, ca si cum s-ar fi trezit dintr-un somn spunea: “cand vor slobozi acea fiara salbatica ca sa ne omoare?“. Si i s-a raspuns ca a fost slobozita fiara si ca a fost trantita la pamant. Si ea nu a crezut acest lucru, si spunea: “cand s-a intamplat asta? Este imposibil!“. Si, cand a vazut ranile pe trupul ei, abia atunci si-a dat seama ca a fost slobozita fiara. Si apoi au decapitat-o. Aceasta este marturia martirologiului, care a fost intocmit in anul urmator mortii sale. Prima jumatate a scris-o ea insasi in inchisoare, iar cele despre moartea sa le-a scris Tertulian, din cate se spune. Nu este un basm, o povestire care au scris-o altii ulterior. Ce dovedeste acest martiriu al Sfintei Perpetua? Dovedeste ceea ce numim insuflare, botezul Duhului, ca era imbatata cu Duhul Sfant!
Al patrulea exemplu. Exista o epistola care a fost scrisa de un anonim catre Diognet, care dorea sa afle cine sunt crestinii. Si aici este descris cum sunt crestinii:
“Crestinii locuiesc pe acest pamant ca si cum ar fi intr-o tara straina, ca si cum nu ar avea patrie. Ca cetateni, participa la toate aspectele vietii sociale, dar traiesc ca si cum ar fi niste straini. Orice tara straina este patria lor, si orice patrie este straina pentru ei. Traiesc pe pamant dar cetatea lor este in cer. Se supun legilor fiecarei tari dar, prin modul lor de viata, sunt mai presus de lege. Ii iubesc pe toti, si sunt prigoniti de toti. Sunt omorati, dar ei sunt vii.“
Acestia sunt crestinii! Si, aceasta Epistola imi aminteste de ceea ce spunea Apostolului Pavel, ca nu avem aici cetate statatoare, ci asteptam pe ceea ce va sa vina. Si, talcuieste Sfantul Ioan Gura de Aur: “nu stim ca viata prezenta este trecatoare?” E ca si cum am innopta intr-un hotel si a doua zi plecam. Sederea pe acest pamant este trecatoare, noi suntem straini in aceasta lume. Nu suntem cetateni ai acestei lumi, ci trecatori prin ea. Nu avem aici cetate, pentru ca cetatea noastra este sus, in ceruri. Aici pasim pe o cale. Exista un text mai anarhic decat acesta? Este un anarhism crestin. Cat de mult imi place sa fie cineva imbatat in Hristos! Cat de mult imi place sa fie cineva anarhist in Hristos. Anarhist nu este cel care omoara lumea cu bombe – acesta este plin de ura, si de rautate, si de iad. Anarhist [in Hristos] este cel care are dumnezeiasca insuflare.
Am dat cateva pilde: cea a Apostolului Pavel, din care putem vedea insuflarea pe care o avea; cea a Sfantului Ignatie Teoforul, care era indragostit de Hristos; exemplul Sfintei Perpetua care era o femeie distinsa, de 22 de ani, care abia devenise mama si, de asemenea, Epistola catre Diognet. Toate aceste scrieri ce arata? Arata ce este insuflarea!
Crestinul trebuie sa fie un om care are insuflare, sa traiasca botezul Duhului, sa fie indragostit de Hristos. Aceasta este cea mai buna dragoste, sa fie insuflat de dragostea lui Dumnezeu si de lucrarea Duhului Sfant.
Sfantul Porfirie spunea ca crestinul trebuie sa se asemene unui poet, adica sa aiba insuflare. Acelasi lucru il spuneau si Sfintii Paisie si Sofronie. Poetul, artistul are o permanenta inspiratie. Oriunde ar merge el nu vede doar ceea ce vad ochii lui, ci ceea ce este dincolo de aceste realitati. Exista cu adevarat o alta realitate dincolo de ceea pe care o vedem. Una este realitatea [adanca, adevarata, duhovniceasca] si alta este cea ce vedem in mod nemijlocit, imediat. Ceea ce simtim in mod nemijlocit, prin simturi, este faptul ca ma vedeti si ca ma auziti. Iar realitatea este cea pe care o vede prorocul, care este mai presus de simtire si de ratiune, fara sa fie, desigur, desfiintate nici simturile, nici ratiunea. Pictorul, oriunde ar merge, se gandeste la cea ce urmeaza sa picteze, si se gandeste mereu cand se va intoarce la atelier ca sa-si continue pictura. Astfel trebuie sa fie si crestinul. Crestinul care nu este poet si artist nu este un adevarat crestin. Este un fals crestin. Ne-am umplut de falsi crestini, de caricaturi de crestini.
Si, sa va dau un alt exemplu, care l-am preluat de la Sfantul Grigorie de Nyssa, care, la randul lui l-a preluat de la un scriitor antic. Era in Alexandria un circar care imbracase o maimuta in om, si o invatase sa faca tot felul de exercitii exceptionale. Si toti o aplaudau. Si se intrebau oamenii daca este posibil sa faca un om toate aceste lucruri. La un moment dat, cineva si-a dat seama ca nu este vorba de un om, ci de o maimuta imbracata in om. Stapanul ei ii pusese o masca pe fata si nu se vedea ca e maimuta – parea a fi om. Si, acel om, a aruncat o nuca in maimuta – si, stiti cat de mult iubesc maimutele nuca. Asa ca a abandonat toate acrobatiile pe care le facea, si s-a dus sa manance nuca. Dar nu putea sa o manance ca avea masca pe fata. Cu mana si-a rupt masca, si toti au strigat: “aaa… nu e om, e maimuta!“. Si, spune Sfantul Grigorie de Nyssa: “asa suntem noi crestinii“. Nu suntem oameni adevarati, ci purtam masca de oameni. Si cand intampinam vreo problema, sau o ispita, ne rupem masca de pe fata si atunci dam la iveala adevaratul nostru sine. Asadar, trebuie sa traim cu insuflare!
Acum sa va spun ceea ce spunea Parintele Sofronie despre insuflare. Cand ma duceam la Parintele Sofronie si spuneam: “Parinte, sunt foarte suparat!“, Parintele radea si spunea: “Ti-ai pierdut insuflarea!“. Si, ce intelegea prin insuflare? Dragostea de Dumnezeu, rugaciunea, adica acest botez al Duhului. Atunci cand cineva traieste in acest chip, toate celelalte sunt amanunte. Cand cineva este indragostit nu-l mai intereseaza ce spune lumea. Traieste betia dragostei. Cine este indragostit de Dumnezeu toate celelate lucruri le da la margine. Nu este nesimtitor fata de lume si fata de istorie; toate le intelege insa este sensibil fata de vesnicie. Are o alta viata launtrica, pe care ceilalti nu o inteleg.
Deci, spunea Parintele Sofronie:
Aceasta este rugaciunea: explozia unui vulcan.
Stim ca inlauntrul nostru se afla omul cel vechi, pe care l-am mostenit de la Adam si Eva, si de aceea inlauntrul nostru sunt toate patimile pervertite ale sufletului.
Si spun: refuz voia sangelui meu cazut, vreau ca in vinele mele sa curga viata lui Dumnezeu.
Aceasta este insuflarea.
In tot ceasul va vin ganduri. Tatal meu spunea: “astazi ingerul mi-a dat o insuflare”. Mai apoi, am talcuit acest cuvant al lui, dupa cuvintele Parintelui Sofronie. Vine un gand, ne tulbura si traim iadul. Alungam gandurile rele, asimilam insuflarea si traim raiul.
Ce inseamna insuflarea?
Cu adevarat, atunci cand cineva este indragostit de altcineva nu mai tine seama de nimic altceva. In fiecare zi si in fiecare noapte sa ne gandim ca Dumnezeu ne vede, ne aude rugaciunile si vede adancul duhului nostru. Atunci cand omul gandeste asa, devine alt om.
Odata le spuneam monahilor:
Da, nu am dragoste, dar ce as face, cum m-as comporta daca as avea dragoste? Fac cutare lucru si cutare lucru si, mai tarziu, Dumnezeu imi va da harisma dragostei. Spunea Sfantul Paisie ca Dumnezeu nu daruieste harisme lenesilor. Ii cerem lui Dumnezeu: “da-mi dragoste, da-mi rabdare, da-mi credinta“. Si spunea ca “Dumnezeu nu este un bacan, sa ne dea ce-i cerem: ia fasole, ia linte…” “Daca vrei asemenea harisme, iti trimit Eu niste ispite, si o sa primesti harismele dupa masura in care ai suportat ispitele”.
In alta parte spunea Parintele Sofronie:
“ceea ce cauta sufletul nostru nu se margineste la viata noastra de fiecare zi. Noi cautam sa fim cu Dumnezeu, si incercam sa dobandim in deplinatatea lor si cele lumesti, si cele dumnezeiesti“.
Problema in viata noastra este cum trecem de la relativ la absolut. De aceea Parintele vorbea de doua nivele: de nivelul psihologic si de nivelul ontologic, nivelul teologic. Si trebuie incontinuu sa ne eliberam de acest nivel psihologic pentru a trece la cel teologic. Ce inseamna nivel psihologic? A avea o perspectiva sentimentala, afectiva asupra tuturor lucrurilor: “de ce nu ma iubeste?”, “de ce nu mi-a vorbit?”, “de ce nu m-a vazut?”, “de ce nu m-a invatat?” Acesta este un nivel psihologic. Trebuie sa depasim acest nivel si sa gandim altfel: nu “de ce nu ma iubeste?” ci “de ce eu nu iubesc?”! Noi avem pretentia ca altii sa se jertfeasca pentru noi, insa Hristos ne-a aratat ca noi trebuie sa ne jertfim pentru ceilalti. Aceasta este teologia desertarii de sine, a chenozei, si aceasta este insuflarea.
Si spunea Parintele Sofronie:
Atunci cand ti se da insuflarea, intreaga viata se umple de bucurie si lumina. Nu mai observam amanuntele vietii…
A venit o data o doamna la mine, la birou, si mi-a spus: “mi-e teama de moarte“. Era tanara, era bolnava, avea si copil, era medic de profesie si cunoastea foarte bine simptomele bolii. Si mi-a spus: “ma tem de moarte“. Eu am stat un timp fara sa-i vorbesc. Ce pot sa-i spui unui asemenea om?! Sfantul Vasile cel Mare spunea ca atunci cand ne doare ochiul si medicamentul care il punem pe ochi ne face sa suferim. Eu i-am raspuns: “ai fost indragostita vreodata? Ce relatie era intre voi?”. “Ce legatura are frica de moarte cu indragostirea?”, “Trebuie sa te indragostesti mai mult decat ai fost indragostita de sotul tau”, “de ce anume, de cine sa ma indragostesc?”. I-am spus: “sa te indragostesti de Arhanghelul Mihail. Sa ti-l faci prieten pe Arhanghelul Mihail. Sa-ti pui o icoana, sa o saruti, sa te inchini, si sa ti-l faci prietenul tau. Atunci nu-ti va mai fi frica de moarte, pentru ca acela te va lasa sa traiesti atat cat este de trebuinta, iar atunci cand va veni sa te ia iti va fi prieten, si astfel il vei simti“. A ramas fara grai, nu stia ce sa-mi raspunda. Dar, acest lucru a tamaduit-o.
Voi continua sa spun ce spunea Parintele Sofronie despre insuflare:
Viata noastra este organizata in jurul a catorva patimi omenesti, iar viata duhovniceasca este la marginea acestei vieti lumesti. Suntem datori sa rasturnam aceasta stare de lucruri si sa asezam viata duhovniceasca in miezul vietii noastre. Nu lasati ca lucrurile lumii sa va imprastie mintea. Concentrati-va, adunati-va cu rugaciunea voastra, daruiti lui Dumnezeu toata energia voastra, intr-o viata care sa corespunda poruncilor lui Dumnezeu. Mintea noastra este intr-o continua lupta cu mintea vrajmasului. Daca dormim, il lasam slobod pe vrajmasul, care niciodata nu doarme, ca sa isi faca treaba lui, si ne primejduim mantuirea. A venit Dumnezeu ca sa va dea puterea sa va tineti duhul, inima si mintea voastra in duhul lui Hristos. Atunci orice s-ar intampla, se va putea transforma foarte usor in bine. Tot ce vi se pare descurajant va disparea, de vreme ce va fi transfigurat de dorinta voastra de a fi oriunde este Hristos. Pastrati toate acestea in constiinta voastra si viata voastra va fi plina de insuflare, nu doar in fiecare zi, ci in fiecare clipa.
Nu uitati aceste cuvinte: “Dumnezeu v-a dat timp sa ziditi mantuirea voastra. Nu risipiti acest timp!” Aceasta este dumnezeiasca insuflare, aceasta este viata crestinului ortodox, acesta este botezul Duhului, aceasta este dragostea dupa Hristos. Aceasta este anarhia sanatoasa, acesta este drumul catre desavarsire. Aceasta inseamna sa fie cineva poet si artist in Hristos. Si orice crestin care nu este poet si artist este un crestin care a esuat.
Am incercat sa va prezint ce reprezinta viata duhovniceasca in epoca contemporana. La inceput mi s-a parut un subiect banal, obisnuit. Ce poate sa spuna cineva despre aceasta: viata contemporana, viata duhovniceasca? Toate trebuie sa se savarseasca in Hristos. Daca nunta este in Hristos este o binecuvantare. Daca monahismul este in Hristos este binecuvantare. Daca nici una nici alta nu sunt in Hristos, sunt un esec. Apostolul Pavel spunea ca fiecare om are harisma lui. Unul sa fie casatorit, celalat sa fie necasatorit, toate insa sa fie in Hristos.
Deci, ceea ce vroiam sa spun este ca se cuvine sa devenim crestini cu insuflare dumnezeiasca. Lumea de astazi are nevoie de asemenea crestini, insuflati si indragostiti de Hristos, altfel vom fi niste crestini secularizati, iar secularizarea este mai rea decat suferinta, decat saracia si decat vrajitoria. Asadar, sa devenim poeti si artisti indragostiti in Hristos!
Transcriere: Roman Ortodox in Franta
Legaturi:
- Mitropolitul Hierotheos Vlachos despre cel mai grav pericol: SECULARISMUL IN BISERICA, o FALSIFICARE A DUHULUI ADEVARAT si calea catre esec si deznadejde
- MURIM INGHITITI DE LUMESC… Ce inseamna A FI (IN) BISERICA?
- Cum si de ce PIERDEM foarte usor HARUL dupa ce mergem la biserica si chiar dupa impartasire? DUHUL LUMESC AL DESERTACIUNII si FANTANILE SPARTE CARE NU POT TINE APA DUHULUI SFANT (I)
- DUHUL DESERTACIUNII SI PECETEA INTERIOARA. Pecetluirea in duh, impartasirea cu antihrist si “apostazia tainica a inimii” prin vietuirea statornica in pacat si modul de viata lumesc: “PECETEA CRESTINILOR ESTE DUHUL SFANT. TREBUIE SA NE INTEMEIEM PE LUCRAREA INTERIOARA”
- CALEA LARGA A DUHULUI LUMESC: “Cand desertaciunea intra in inima, atunci vesnicia iese afara”
- Amagitoarele “impliniri” desarte ale vietii si puterea esentiala a harului: “NUMAI CU HARUL DUHULUI SFANT PUTEM REZISTA ATRACTIEI LUMII. Nu este cu putinta sa fii mucenic daca nu esti intarit de Sfantul Duh“
- “CRESTINISMUL RADICAL” AL PARINTELUI IOACHIM PARR: “Aceasta lume moare, iar voi va purtati ca si cum navigati intr-o croaziera captivanta. Vreti sa fiti misionari, dar nu vreti sa traiti dupa Evanghelie. CRESTINISMUL ‘CONFORTABIL’ NU EXISTA!” Ce trebuie sa faca niste MISIONARI ORTODOCSI autentici?
- PILDA SFANTULUI APOSTOL PAVEL: Cine mai arde pentru mantuirea fratilor? Cine vrea in mod sincer sa cunoasca adevarul, sa faca voia lui Dumnezeu?
- “TAINA MANTUIRII”: PREDAREA IN MANA LUI DUMNEZEU. “Sistemul” din care trebuie sa iesim daca vrem sa ne mantuim. Sa daramam idolul din noi!
- Meditatie trezitoare la Paremia Vecerniei Intampinarii Domnului despre OAMENII RELIGIOSI CARE… NU ASCULTA(M) ADEVARUL LUI DUMNEZEU
- Arhim. Simeon Kraiopoulos: CUM SE POATE PIERDE CHIAR SI UN CRESTIN “PRACTICANT”? CE FACEM CU OMUL CEL VECHI?
- BOALA DUHULUI LUMESC
- ARHIMANDRITUL TIHON: “Adu-ti aminte de dragostea ta dintai!”. Interviu exploziv despre OBOSEALA DE VIATA DUHOVNICEASCA, NECREDINTA “CREDINCIOSILOR” SI… CINISMUL ORTODOCSILOR “PROFESIONISTI”
- NU PUTEM SLUJI LA DOI DOMNI…
***
- CEL CARE ISI IUBESTE VIATA SA O VA PIERDE…
- “DRAGOSTEA MEA S-A RASTIGNIT…”
- SFANTUL IGNATIE TEOFORUL, leul duhovnicesc si painea lui Hristos
- ODINIOARA SI ASTAZI… “Singurul duh care domneste astazi este acela al unei vitrine impodobite, dar false, artificiale”
- SFANTUL IGNATIE TEOFORUL, exemplu de martiriu: “Moartea aceasta nu inseamna nimic. Nu acesta este lucrul care are valoare. STRIVIREA nu este decat un mijloc prin care va deveni PAINEA LUI HRISTOS”
- SFANTUL IGNATIE TEOFORUL. Predica Parintelui Sofian. “Sa nu cautati sa vorbiti de Iisus Hristos, dar sa doriti lumea. Mai bine este SA TACI SI SA FII, decat SA VORBESTI SI SA NU FII!”
- Noul Episcop vicar de Spania si Portugalia, PS IGNATIE TRIF. Taina rugaciunii ca LEAC ANTI-DEZNADEJDE si modelul DE FOC al Sfantului Ignatie Teoforul
- Parintele Seraphim Rose: “Nu trebuie sa asteptam nimic altceva decat sa fim rastigniti”
- MUCENICII SI NOI: marturisirea lui Hristos sau dorinta de a placea lumii?
- LECTIA MARTIRILOR CARE AU BIRUIT LUMEA. “Fiecare din noi e chemat la o forma de marturie sau martiriu pentru Hristos”
- Ierom. Ioan Buliga: IUBIREA LUMESCULUI NE OPRESTE DE LA JERTFA
- Cuviosul Paisie Aghioritul: PENTRU CEL CREDINCIOS MUCENICIA ESTE SARBATOARE
- Cuv. Paisie Aghioritul: JERTFA CARE ADUCE BUCURIE
- IPS Teofan: SFINTENIA SI MARTURISIREA/ Pr. C-tin Sturzu despre SCANDALUL CEL BUN AL CRESTINULUI/ Cine sunt cei ALESI de pe calea ingusta?/ PARINTELE ARSENIE BOCA si ULTIMUL MOTIV DE RAZBOI: “Fiii luminii vor fi prigoniti pana la sfarsit”
- Predica audio a Parintelui Dosoftei (Manastirea Putna). TAINA MUCENICIEI
- Praznuirea Sf. Mare Mc. Teodor Stratilat – CE INSEAMNA SI CUM E POSIBILA MUCENICIA?
*
- Puterea duhovniceasca pierduta si PATIMILE-IDOLI CARE INLOCUIESC PE DUMNEZEU IN VIATA NOASTRA. Cuv. Paisie: “Astazi, pe cat inteleg, exista o idolatrie mai mare”
- PREDICA MUSTRATOARE A PS SEBASTIAN PASCANU LA VINDECAREA LUNATICULUI: “In noi se stinge Duhul, ne napadeste formalismul; ne pustieste secularismul; practicam un crestinism din ce in ce mai teoretic”
- Arhimandritul Lazar: “LUMEA INCLINA CATRE UN CRESTINISM FALS, ISTERIC”. Cand inselarea si fanatismul devin normalitate in viata bisericeasca…
- CE RASTIGNIRE FATA DE LUME I SE CERE SI MIREANULUI?
- “Dreptatea lui Dumnezeu si dreptatea oamenilor”. SURPRIZELE FRUMOASE ALE DUHULUI SI CHEMAREA INCOMODA A CRUCII. Provocarea cea buna VS. duhul lumii
- CUM SE PASTREAZA SI CUM ESTE ALUNGAT DUHUL SFANT?
- PENTRU CE TRAIM? CUM MOARE SUFLETUL, CUM SE PIERDE DUHUL SFANT? “Acolo unde se afla Duhul Sfant, acolo se iveste si lupta cea grea”
- SA NU UITAM: “Mult ni s-a dat, mult ni se cere…” SUFLETUL CARE NU ESTE NASCUT DIN DUHUL SFANT DE PE PAMANT ESTE MORT PENTRU VESNICIE!
- Sfantul Macarie Egipteanul: Cum se manifesta Duhul Sfant in suflet? CINE NU ARE COMOARA SI FOCUL DUHULUI IN SINE SA NU INDRAZNEASCA SA PREDICE ALTORA!
- PUTINI SUNT ADEVARATII CRESTINI!
- Cum ne purtam crucile vietii? SUNTEM HOTARATI SA RENUNTAM LA NOI INSINE sa ne dedicam total lui Dumnezeu?
- “Daca nu-I dam lui Dumnezeu TOATA viata noastra, suntem oameni care ne mintim pe noi insine si, de fapt, nu-I dam mai nimic. Daca Dumnezeu nu este in viata mea pe primul loc, nu este… pe niciun loc!”
- DESPRE RAZBOIUL LAUNTRIC CU DUHUL DILUANT AL LUMII SI ADANCUL NOSTRU UITAT. Impotriva neo-crestinismului “bucuros”, a “spiritualitatii” de tip New Age, care nu vrea sa stie de asceza si de Adevar…
***
- CRESTINUL NEAPARAT TREBUIE SA FIE UN NEVOITOR. “De pe Cruce nu te pogori, altii te iau”
- “O, CUM AŞ DORI CA VOI TOŢI SĂ FIŢI POEŢI!”. Parintele Sofronie – cuvantari duhovnicesti (I)
- “Din Viata si din Duh”. PARINTELE SOFRONIE SI SINGURA INTREBARE FUNDAMENTALA: “Cum sa dobandim pe Duhul Sfant in noi si sa-L pastram?”
- Parintele Sofronie – Cuvinte duhovnicesti de cea mai mare adancime despre lumea contemporana
Sfantul Porfirie spunea ca crestinul trebuie sa se asemene unui poet, adica sa aiba insuflare. Acelasi lucru il spuneau si Sfintii Paisie si Sofronie. Poetul, artistul are o permanenta inspiratie. Oriunde ar merge el nu vede doar ceea ce vad ochii lui, ci ceea ce este dincolo de aceste realitati. Exista cu adevarat o alta realitate dincolo de ceea pe care o vedem. Una este realitatea [adanca, adevarata, duhovniceasca] si alta este cea ce vedem in mod nemijlocit, imediat. Ceea ce simtim in mod nemijlocit, prin simturi, este faptul ca ma vedeti si ca ma auziti. Iar realitatea este cea pe care o vede prorocul, care este mai presus de simtire si de ratiune, fara sa fie, desigur, desfiintate nici simturile, nici ratiunea.
Crestinul care nu este poet si artist nu este un adevarat crestin. Este un fals crestin. Ne-am umplut de falsi crestini, de caricaturi de crestini.
Amin!
Dor de Frumusețe, Carmelia Leonte
Ce mai înseamnă în ziua de azi frumusețea? După părerea mea, a fi frumos înseamnă a fi viu, adică spontan și autentic. Sufocarea personalității într-o serie de automatisme sociale găunoase distruge spontaneitatea, reduce misterul persoanei umane la o sumă de formule mecanice, iar renunțarea la un set de valori anulează autenticitatea.
A fi autentic înseamnă a fi în acord cu propriul adevăr, dar care poate fi acesta în absența asumării unor valori, a unor principii?
Adevărul ne cutremură, este o realitate stranie pentru că a-l accepta în viața noastră înseamnă a nega lumea comună, cu interese meschine, în care totuși trebuie să trăim. Adevărul este greu de dus pentru că, paradoxal, ne îndepărtează de lume; forța lui este de temut pentru că poate strivi; este mai presus de noi, deși pornește din noi, ne fascinează, deși ne face mai puternici.
Pentru că toate acestea sunt greu de realizat, s-au inventat mimetismul, snobismul, agresivitatea estetică și vulgaritatea. Frumusețea umană a devenit din ce în ce mai artificială, falsă și inexpresivă, iar frumusețea în artă a sucombat în „estetica urâtului”. Arta postmodernă este o artă fără suflet. Viața postmodernă, în toate aspectele ei (arhitectură, muzică, limbaj, maniere), a devenit tot mai grosolană. Vulgaritatea, știm bine, este șocantă inițial și, fapt dovedit, poate aduce audiență, dar devine plictisitoare și găunoasă prin repetiție. Moralitatea în artă este o altă discuție și nu e locul ei aici, dar cred că pe scurt se poate spune că imoralitate în artă înseamnă să mimezi doar că spui ceva fără să spui de fapt nimic.
Petru Ursache, „Mic tratat de estetică teologică” (Ed. Eikon, București, 2016): „Prima manifestare a Logosului ceresc în zidire se săvârșește în numele frumosului: Să fie lumină! Cuvântul lumină este însuși chipul frumuseții suprafirești și, totodată, unul din atributele măreției lui Dumnezeu din Treime”. Frumusețe înseamnă lumină. Cine, privind lumina, nu se cutremură, nu devine mai frumos?
http://ziarullumina.ro/dor-de-frumusete-118092.html
Sinceritatea unei măști, Carmelia Leonte
Vi s-a întâmplat vreodată să vorbiți cu un om și să aveți impresia că vorbiți cu o mască? Nu ați privit cu mirare momentul când masca v-a zâmbit? Dacă ați trăit astfel de clipe a fost pentru că acea persoană nu era sinceră, ci interpreta un rol social. Celebrul motiv al lumii ca teatru (care l-a preocupat atât de mult pe Eminescu) nu este depășit istoric, ci doar s-a mutat de pe scenă, unde culegea aplauze, în viața de zi cu zi.
Astfel de oameni nu au neapărat ceva împotriva dumneavoastră, ci pur și simplu, ca urmare a unui lung șir de experiențe nefericite și neînțelese corect, au înlocuit iubirea cu teama. Din acest motiv și-au acoperit chipul cu o mască, efect al unei reacții de prevedere, de autoapărare. O încercare de a reface echilibrul social.
Masca devine periculoasă pentru că îşi creează în timp propria ei realitate (ca portal spre o altă lume) pe care purtătorul se dovedeşte incapabil să o gestioneze. În această situaţie, omul este înghiţit de mască.
Memoria se șterge, adevărurile sunt estompate treptat până la confuzie totală şi până la întunecare.
http://ziarullumina.ro/sinceritatea-unei-masti-119987.html
Frumos şi adevărat.
https://doxologia.ro/cuvant-de-folos/sufletul-indragostit-de-hristos-este-pururi-fericit-senin
https://doxologia.ro/cuvinte-duhovnicesti/drumul-spre-mucenicie
Frumos şi adevărat, din nou.
Repentance, as I learned it from contemporary Saints and Elders
http://pemptousia.com/2017/04/repentance-as-i-learned-it-from-contemporary-saints-and-elders/
http://pemptousia.com/2017/04/repentance-as-i-learned-it-from-contemporary-saints-and-elders-part-2/
http://pemptousia.com/2017/04/repentance-as-i-learned-it-from-contemporary-saints-and-elders-part-3/