PREDICI AUDIO LA DUMINICA VINDECARII DEMONIZATULUI DIN GADARA: IPS Bartolomeu Anania si Arhim. Damaschin Luchian (Sihastria Putnei). Cum iesim biruitori in lupta cu diavolul? Ce face demonul din om?

Predica Parintelui Damaschin Luchian de la Sihastria Putnei (25 oct. 2009)

Sa nu uitam niciodata ca suntem in razboi!

Cum iesim biruitori in lupta cu diavolul?

– “De unde va veni ajutorul meu? Ajutorul meu de la Cel ce a facut cerul si pamantul. Catre Tine pasii mei voi duce”. Suntem datori a-I multumi lui Dumnezeu pentru atat de multe lucruri incat nici nu ne dam seama pentru cate ar trebui sa fim recunoscatori Lui. Trebuie sa-I fim Lui recunoscatori si pentru faptul ca El in marea Lui dragoste si in marea si in netarmuita si nestiuta de noi purtare de grija, ne apara si ne ocroteste de cel mai mare dusman al nostru: de vrajmasul diavol.

– Despre scandalul din cazul Tanacu; acum trei ani noi eram considerati ca fiind oameni din Evul Mediu; cei care se bazeaza numai pe o gandire rationalista, cei care nu avea de-a face cu Biserica, care nu cunoscusera cum poate un demon sa influenteze negative viata unui om, spuneau ca noi suntem aceia care mai umblam cu basme din acestea.

– Datoria noastra de crestin-ortodocsi care de la Botez am declarat razboi duhurilor necurate, este sa cunostem cine este, ce face, ce vrea, cum lucreaza, ca sa stim sa ne aparam.

– Una dintre cele mai mari mahniri ale lui Dumnezeu a fost cand Lucifer a cazut. Lucifer a cazut pentru ca langa Dumnezeu Cel plin de iubire si plin de smerenie nu putea sa stea cineva stapanit de mandrie.

– Demonii nu exista din vesnicie, singur Dumnezeu este Cel care din veac si fara de inceput este, Fiul si Duhul Cel Preasfant.

– Demonii au primit ingaduinta de a proba, lucrarea lui pe acest pamant este una tolerata (exemplul dreptului Iov).

– De sufletul care este facut dupa chipul lui Dumnezeu, demonul nu are putere sa se atinga; demonii lucreaza influentandu-ne prin cele 5 simturi pe care le avem si daca nu ne pazim castiga putere asupra noastra.

– Sunt oameni care sunt demonizati din cauza pacatelor lor; prin patimi noi deschidem portita diavolului; sa stiti ca toti suntem intr-o oarecare masura demonizati; cand savarsim un pacat dam drepturi acelui demon care este stapan pe pacatul respectiv (dracul curviei, dracul maniei, etc.). Pana la sfarsitul veacului aceasta este menirea satanei, sa ne lupte pe noi, cu ingaduinta lui Dumnezeu si niciodata mai mult decat putem noi sa ne razboim si stiind acestea sa avem permanent in minte, in inima, in vointa si in lucrare faptul ca suntem in razboi.

– Noua ne place sa fim linistiti si impacati si sa ne facem rugaciunile cu duh de pace; dar rugaciunile se fac cu durere, implica stramtorare.

– Nici cand suntem pe patul mortii nu ne lasa demonul.

– Sa nu ne amagim, nu ne place sa fim totdeauna vigilenti, in stare de alerta, atenti la gand, atenti la cuvant, pentru ca aceasta implica efort. Trebuie sa fim permanent in stare de lupta, de razboi si sa nu ne ingaduim prea multa relaxare, ci doar atunci cand Dumnezeu randuieste.

– In preajma sarbatorilor mari, atata slava este in ceruri incat demonii se simt foarte stramtorati.

– Nu ne lasa Dumnezeu sa vedem biruintele, cum fuge dracul si se ingrozeste de o rugaciune facuta cu credinta pentru ca ne-am mandri. Dar daca suntem infricosati si ne vedem caderile si pacatele si ne simtim neputinciosi si cateodata ne apuca deznadejdea vazand ca tot inapoi dam in razboiul acesta, este Cuvantul lui Dumnezeu care vine si ne intareste zicandu-ne:  “Nu va este de folos sa va stiti biruintele. De folos va este sa va stiti ranile si infrangerile. Eu nu am nevoie de ostasi care sa fie integri si sa fuga de pe front. Eu pretuiesc si rasplatesc pe acel ostas care are pieptul si mainile ciuruit de gloante dar care nu da inapoi”. Dumnezeu are nevoie de ostasi care cad in lupta cu dracul, dar imediat se ridica. Si acela va fi incununat si rasplatit, acela care a luptat.

– Cuviosul Iosif Isihastul spune ca “mai de pret este inaintea lui Dumnezeu o singura zi in care tu, viata din tine a iesit biruitoare impotriva dracului decat ani multi traiti in neglijenta si in lenevire”.

– Toate sa le primim ca de la Dumnezeu; cand suntem in pace sa-I multumim lui Dumnezeu pentru pace, liniste si odihna sufleteasca si cand suntem in razboi sa-I multumim pentru razboi. Cand suntem in pace sa ne asteptam la razboi si cand suntem in razboi sa ne razboim cu gandul ca va veni si pacea; si iar razboirea si iar pacea pana cand ne va apuca moartea.

– Demonii sunt fiinte mincinoase si foarte viclene; nimic adevarat nu graiesc, nimic din ce insufla in gandul omului nu e adevarat; ne minte, si noi, fiinte slabe, primim minciuna pe tava si o mancam; e atat de viclean incat ispiteste si pe cel trandav si-i da mai multa trandavie si ispiteste si pe cel care are mai multa ravna pentru cele sfinte si ii da mai multa ravna ca sa-l arunce in mandrie si apoi sa-l faca neputincios sa mai lucreze; ispiteste si pe cel badaran si pe cel indaratnic si care este impietrit la inima si-l face mai impietrit; ispiteste si pe cel sensibil si delicat la suflet ca sa-l faca mai sensibil si ca sa n-aiba putere sa mearga mai departe; cand esti in pace nu-ti da ispite si cand esti in razboaie mai multe razboaie iti da, si de aceea trebuie sa ne tinem de Dumnezeu, pentru ca nu putem face casa buna cu el.

– Trebuie sa acceptam lucrarea lor, existenta lor. Daca am avea ochi duhovnicesti ne-am ingrozi cat de multi demoni sunt peste tot in vazduh si chiar in Sfanta Biserica.

– Sa nu-i pomeniti, sa nu le ziceti pe nume, pomeniti numele lui Dumnezeu, nu injurati, binecuvantati si o sa vedeti cum rugaciunea face minuni.

***

Predica parintelui Damaschin de la Manastirea Sihastria Putnei (24 octombrie 2010) la Vindecarea demonizatului din tinutul Ghergheseni/ Duminica a XXIII-a dupa Rusalii:

“Ce ne inrobeste si ne indraceste pe noi?” 

Nu-i de joaca cu viata si cu vesnicia noastra!

– I se cuvine Slava lui Dumnezeu pentru ca ne-a invrednicit sa ne hranim; omul nu poate trai fara hrana si fara bautura duhovniceasca pentru suflet; de ce nu vedem si cand sufletul cere si este slabit, lesinat si aproape de moarte? Hrana duhovniceasca cea mai consistenta o primim numai in Sfanta Biserica;

– Venim in Sfanta Biserica la invitatia Domnului Hristos, raspundem acestei invitatii, aducem o lumanare sau un pomelnic insa hrana de multe ori nu o primim; venim ca la un ospat la care Domnul ne pune hrana in fata dar noi nu mancam, nu primim; rolul slujitorului bisericesc este printre altele acela de a pregati hrana Domnului pentru poporul lui Dumnezeu; de aceea talcuim Evanghelia iar aceasta talcuire este talcuirea parintilor Bisericii luminati de Duhul Sfant.

– Pentru aceasta minune a vindecarii demonizatului din tinutul Gadarei, Domnul a trecut marea Galileii, a infruntat o furtuna pe mare, l-a vindecat pe acest om demonizat si apoi s-a intors inapoi; doar pentru aceasta minune Domnezeu s-a deplasat dintr-un loc intr-altul.

– Pe omul acesta bolnav nu l-a adus nimeni inaintea Lui; nimeni n-a pus cuvant pentru el inaintea lui Hristos; Domnul l-a vindecat din proprie initiativa pentru ca I-a fost mila de el; I-a fost mila pentru ca acesta fiind chinuit de demoni nu mai arata a om, avea o viata foarte chinuita, chinuia si pe cei din jur si de multa vreme era in situatia asta.

– Omul acela nu era proprietatea diavolului, ci era proprietatea lui Dumnezeu; Dumnezeu a fost Cel care a pus suflet in el si de aceea in mod nedrept si in mod silnic il stapanea diavolul; era proprietatea demonului prin rapire si nedreptate si de aceea Cel ce este Stapanul vietii, Facatorul vietii si Tatal tuturor oamenilor, avea tot dreptul sa-Si izbaveasca faptura Sa, copilul Sau, de sub o stapanire care nu era fireasca.

– Constrans de puterea lui Dumnezeu, demonul si-a spus numele: Legiune!

– De ce a ingaduit Domnul sa intre demonii in porci? Intai pentru a dovedi ca demonul este mincinos, ca este “tatal minciunii” si apoi pentru ca iudeii calcau porunca lui Dumnezeu, mancand carne.

– Locuitorilor le era frica pentru ca se simteau cu musca pe caciula si in loc sa se bucure L-au izgonit pe Domnul; si Domnul a plecat, asculta Domnul de rugamintile noastre, chiar si atunci cand Il gonim; Domnul e foarte discret.

– Evanghelia a vrut sa ne arate in primul rand ce face demonul din om, care e lucrarea demonului cu omul, care este promisiunea demonului pentru om, ce-i fagaduieste si ce-l asteapta pe acest om care asculta de demon.

– Demonul e duh si atunci ne ispiteste prin pacat; si de ce alegem noi oamenii atat de mult pacatul? De ce ascultam de demoni si nu de Domnul? Pentru ca pacatul are cu el placere si noi oamenii alergam dupa placere; toti oamenii alearga dupa placere; diavolul a inventat o suzeta pentru adulti care il ajuta pe om sa biruiasca durerea prin placere (fumatul, bautura); sunt persoane care fura si chiar ucid din placere.

– Ce ne inrobeste si ce ne indraceste pe noi? Calea, drumul, parghia prin care intra in noi duhurile cele necurate este placerea nebinecuvantata de Dumnezeu.

– Nu numai cei ce se zvarcolesc si au manifestari care ne ingrozesc sunt oameni demonizati. Oare nu avem noi toti lanturi la maini de nu putem sa punem degetul pe intrerupatorul de la televizor? Nu suntem stapaniti tot de demon? Nu avem si noi obezi la picioare cand stam unde n-ar trebui sa stam si nu plecam de acolo? Nu suntem tot legati? Nu suntem tot stapaniti? Desi credem ca avem putere absoluta, suntem atat de vulnerabili si atat de putin stapani pe noi insine si de neputinciosi in a alege ce e bine pentru noi din punct de vedere duhovnicesc. Nu tot stapanire este?

– Vrajmasul nu are nevoie decat de o portita pentru a intra.

– Domnul face cu totul altceva. Oferta Lui, promisiunea Lui, lucrarea Lui e alta. Domnul nu ne promite nicio placere care tine de trup mai mult decat trebuie. El ne-a zis: Calea e stramta si drumul e ingust. N-avem cum sa intram in Imparatia Lui cata vreme suntem patimasi; patimile cad prin usa cea stramta.

– Domnul ne aduce promisiuni indepartate si bucurii moderate, vrea de la noi sa credem in aceste bucurii, nu atat sa le gustam aici pe pamant pentru ca n-avem cum; nu poti sa te bucuri in Duhul lui Dumnezeu atata vreme cat ai patimi in tine.

– Darul lui Dumnezeu cel mai mare e ca nu ne-a lasat in starea in care eram; daca Hristos, Fiul lui Dumnezeu, n-ar fi venit pe pamant, nu S-ar fi intrupat si rastignit si n-ar fi inviat, noi am fi fost pe vecie ca demonizatul din tinutul Gadarei, nu era nicio posibilitate ca sa ne izbavim de robia demonului ca sa fim cu El pe vecie.

– Chiar daca ne-am implinit toate dorintele in lumea asta, daca nu ne-am straduit sa dobandim Imparatia, e zadarnica viata; ce ne promite diavolul e scurt, trecator, efemer si spre pierzare vesnica. Nu-i de joaca cu viata si cu vesnicia noastra.

– Multi dintre noi ne inchinam la Sfintele Moaste si credem in puterea Crucii, dar alti romani si frati de-ai nostri si nu doar din randurile celor care nu sunt ortodocsi, au spus: “De ce sa te inchini la o bucata de lemn? De ce sa mergi acolo? Sa vezi niste ciolane?”

– Cineva spunea referitor la pelerinajul pe care-l fac oamenii la racla cu Sfintele Moaste: “Metode de manipulare a popilor Bisericii si de a strange bani”. Ce interes am eu ca si preot (ca om, nu ca slujitor al bisericii) ca sa-mi fie biserica plina? Pentru interesul nostru personal lucram noi? Pentru interesul nostru personal tremuram cand tinem Potirul in mana, ca nu cumva sa se intample ceva ca-i Trupul si Sangele Domnului acolo? Pentru interesul nostru personal punem mana pe cap si cu puterea lui Dumnezeu spunem: Te iert si te dezleg de toate pacatele tale, si dezlagam si curvii si preacurvii si avorturi si ucideri. Pentru binele nostru? Apoi vin demonii aia pe care i-am dezlegat si in masura in care le deschidem si noi portita, ne chinuie. Pentru a ne polei noua tablourile si icoanele? Credeti ca pentru aceasta va propovaduim noi Cuvantul lui Dumnezeu? Sau din datoria pe care Dumnezeu ne-a dat-o si din putina, prea putina dragoste pe care ar trebui s-o avem pentru dumneavoastra?

Lucrarea Bisericii este sa vina si sa zdrobeasca legatura, sa scoata pe demoni afara, sa vesteasca Imparatia lui Dumnezeu si nu a satanei, sa arate care e drumul care duce spre bucurie vesnica chiar daca-i greu si sa-l vadeasca, sa-l arate cu degetul pe cel care ne minte cu placerile trecatoare si mincinoase ale vietii acesteia si care nu duc decat spre durere.