AMANAREA CATERISIRII ADANCESTE CRIZA

5-07-2008 Sublinieri

Interviu cu parintele Stefan Nutescu de la Schitul Lacu (cunoscut pentru traducerile si editarile in limba romana ale Cuviosului Paisie Aghioritul si a altor parinti sfinti greci) – preluat din ziarul ZIUA de astazi, 5 iulie:

1215191606-2.jpg

Parintele Staret Stefan Nutescu, de la Schitul Lacu, de la Sfantul Munte Athos, a acordat un interviu ziarului ZIUA cu privire la scandalul din sanul Bisericii Ortodoxe Romane:

– Părinte stareţ, in urmă cu cateva săptămani, monahii romani din Sfantul Munte Athos au trimis către Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane un memoriu in care se atrăgea atenţia asupra consecinţelor extrem de grave pe le are pentru viaţa Bisericii impărtăşirea Mitropolitului Nicolae Corneanu cu greco-catolicii. Zilele acestea, pe adresa Sfantului Sinod au sosit adeziuni pentru acesta in timp ce peste 50 de asociatii ale Laicatului Ortodox Roman, dar si manastiri din Romania au semnat si inaintat catre cancelaria Sfantului Sinod un alt memoriu, prin care cer respectarea sfintelor canoane si caterisirea acestuia. Cum explicati aceasta situatie, de pro si contra?
– Ortodoxia trece prin momente deosebit de grele şi lucrul acesta il intuiesc şi il trăiesc cu “neliniştea cea bună” toţi cei care sunt mădulare vii ale Bisericii. In istorie, ori de cate ori a fost primejduită dreapta credinţă, monahii, preoţii şi mirenii şi-au părăsit cele ale lor pentru a mărturisi cu cuvantul şi cu viaţa pentru Hristos. Apostazia de la credinţa ortodoxă a mitropolitului Nicolae Corneanu şi a episcopului Sofronie primejduieşte astăzi viaţa Bisericii mai mult decat aspra prigoană comunistă, fiindcă acum insăşi invăţătura de credinţă, temeiul mantuirii noastre, este pusă in pericol.

– Da, dar părerile sunt impărţite. Sunt şi persoane care consideră o nedreptate pedepsirea mitropolitului Corneanu.

– Nu ştiu dacă aceste persoane fac parte din Biserică sau, chiar dacă sunt botezaţi ortodox, sunt străini complet de cugetarea Bisericii Ortodoxe. Canoanele Bisericii şi intreaga tradiţie ortodoxă consideră ca foarte mare păcatul impărtăşirii cu ereticii sau cu schismaticii, similar uciderii sau adulterului. După canoanele 45 şi 46 apostolice, pedeapsa pentru cei ce săvarşesc acest păcat este foarte clară: afurisirea, adică scoaterea din comuniunea Bisericii, in cazul mirenilor, şi respectiv caterisirea, adică depunerea din treaptă, in cazul clericilor.

– Nu credeţi că pedeapsa este prea aspră?

– Biserica este foarte chibzuită in tot ceea ce randuieşte. Ea nu pedepseşte ca să se răzbune, după cum fac de obicei oamenii, ci ca să vindece pe cel bolnav sau ca să impiedice imbolnăvirea şi a celorlalte mădulare ale sale. Cand doctorii văd că s-a cangrenat piciorul şi nu mai poate fi vindecat, il amputează pentru a salva viaţa omului. Aceasta este afurisirea. Nu doctorul a cangrenat piciorul, ci doar a constatat cangrena şi l-a tăiat. Tot aşa, nu Biserica ii aruncă de la sine pe cei care apostaziază, impărtăşindu-se cu cei din afara ei. Ea numai constată că aceştia singuri s-au exclus, s-au instrăinat. Mitropolitul Nicolae, cand s-a impărtăşit cu greco-catolicii şi a spus că-l consideră pe papă drept cap al Bisericii, şi-a afirmat alegerea. Avem aceeaşi situaţie tristă şi in privinţa episcopului Oradiei. După cum “calcă”, ei pot deveni – Doamne fereşte! – episcopi greco-catolici, insă aşa nu mai pot rămane arhierei ortodocşi in continuare.

– Şi totuşi astăzi, cand se vorbeşte atata despre deschidere şi toleranţă, nu credeţi că Biserica ar trebui să facă o anumită derogare de la Canoane?

– Vedeţi dumneavoastră, canoanele nu sunt nişte simple convenţii omeneşti. In ele sunt cuprinse legile dumnezeieşti după care se călăuzeşte Biserica. De altfel, nu inţeleg de ce lumea lesne acceptă să respecte convenţii omeneşti, dar intampină o mare greutate cand e vorba să facă ascultare de cele randuite nouă de Insuşi bunul Dumnezeu, prin gura plină de Duh Sfant a Sfinţilor Lui. Noi monahii, dacă ieşim in lume şi circulăm cu maşina, respectăm regulile de circulaţie, pentru că altfel putem accidenta pe cineva. Tot aşa şi cei care intră in Biserică trebuie să respecte semnele de circulaţie ale acesteia pentru a se putea mantui. Acestea sunt Sfintele Canoane, randuite nu prin hotărarea arbitrară a oamenilor, ci prin descoperire dumnezeiască. Insuşi Duhul Sfant ne-a indicat aceste căi pe care putem ajunge la Dumnezeu. In afara lor, primejdia de a ne pierde sufletul este foarte mare şi nu-i este ingăduit nimănui să le incalce. Cu atat mai mult cand este vorba de dogme, unde, după spusa Sfinţilor Părinţi, nu există iconomie, adică pogorămant. Nu incape targuială. Fericitul Iacob Ţalichis, un mare duhovnic al veacului trecut, obişnuia să spună ucenicilor săi: “Pot să-mi taie capul, eu ceea ce am primit de la Părinţi aceea ţin pană in cel mai mic amănunt“.

poza-1.JPG

– De curand, Mihai Frăţilă, auxiliar al Arhiepiscopiei de Alba-Iulia şi Făgăraş, afirma că actul mitropolitului Corneanu nu incalcă canoanele, din moment ce Biserica Catolică nu este nici schismatică şi nici eretică, căci anatemele au fost ridicate, iar tainele au fost recunoscute reciproc.

– Dacă ar fi să ne luăm după ideile acestui catolic, ar insemna că unirea s-a realizat deja şi că insuşi papa a fost recunoscut deja drept cap infailibil al Bisericii Ortodoxe. Ne miră cum astfel de neadevăruri pot să circule nestingherite in presa din Romania, inducand pe credincioşi in eroare. Ar trebui ca teologii să dea răspuns la astfel de afirmaţii greşite. Se ştie, de pildă, că aşa-zisa ridicare a anatemelor de către patriarhul Atenagora nu implică in nici un fel Biserica. A fost doar un act demonstrativ, personal, condamnat de intreaga Biserică Ortodoxă la vremea respectivă. Cum să ridici anatemele dacă nu s-a renunţat la erezie? Mai mult, şi cei ce se unesc cu ereticii intră negreşit sub anatemă. Acestea sunt lucruri foarte grave, foarte serioase. Cat despre recunoaşterea Sfintelor Taine, nici nu poate fi vorba. A spus-o foarte clar şi părintele Stăniloae intr-o lucrare tradusă şi in greceşte, intitulată “Pentru un ecumenism ortodox“. Iar in Dogmatica sa spune atat de frumos şi de clar: “Biserică, in sensul deplin al cuvantului, este numai Biserica Ortodoxă.” Ei, unde s-au mai pomenit Sfinte Taine in afara Bisericii?!

– Am citit undeva că şi părintele Viorel Ioniţă, reprezentantul BOR in Consiliul Mondial al Bisericilor, a spus că nu sunt valabile tainelor catolicilor. Şi totuşi, Biserica Catolică este numită “Biserică soră”…

Biserica este una. Nu mărturisim aşa in simbolul de credinţă? Această denumire de “soră” vrea să arate o apropiere mare, dar in fapt incearcă să ascundă prăpastia care ne desparte. Noi folosim intr-adevăr termenul pentru Bisericile Ortodoxe ale Serbiei, Greciei, Rusiei, dar asta tocmai pentru faptul că sunt “surori intru credinţă”, iar ele impreună, dar şi fiecare in parte formează “Una, Sfantă, Sobornicească şi Apostolească Biserică”. Biserica este Taina lui Dumnezeu. Un stareţ roman cu viaţă sfantă de la Sfantul Munte, Părintele Dionisie de la Colciu, obişnuia să spună: Adevărul este Ortodoxia. Adevărul este Biserica. Biserica este Hristos. O singură cale de mantuire există.

– Cel mai puternic argument in favoarea gestului lui Corneanu al Banatului şi a episcopului Sofronie este – ca să-i citez pe admiratorii săi – “primatul dragostei“. Dragostea pe care trebuie să o avem pentru catolici greco-catolici şi pentru celelalte confesiuni şi religii…

– Se amestecă lucrurile, se confundă planurile: una este dragostea pe care o avem pentru oricare făptură a lui Dumnezeu, mai cu seamă pentru omul făcut după chipul Său, şi altceva este toleranţa inţeleasă ca dragoste cu orice preţ faţă de credinţele străine Ortodoxiei. Pentru credinţă se cuvine să-mi jertfesc şi viaţa, dar şi pentru aproapele, adică pentru orice om pe care-l intalnesc. Vedeţi randuiala lui Dumnezeu? Cine iubeşte cu adevărat doreşte să impărtăşească adevărul şi celuilalt şi moare pentru a nu intina Adevărul. Dragostea inţeleasă in sensul ecumenismului sincretist este cu totul altceva. Noi trebuie să-i iubim pe toţi oamenii, dar nu şi credinţele lor rătăcite, eretice, căci asta ar insemna să dorim unirea in minciună cu eterodocşii. Poate că asta se şi aşteaptă de la noi, ortodocşii?! Impărtăşirea, deci comuniunea cu cei de altă credinţă, este socotită de Tradiţia Bisericii desfranare duhovnicească şi e pedepsită mult mai aspru decat cea trupească. Adulterul inseamnă moarte, iar despărţirea o putem asemăna cu eliberarea actului de deces. El doar confirmă o stare de fapt. Oare dacă unul dintre aceşti critici ai ortodocşilor, care reclamă dragoste in receptarea gestului mitropolitului Corneanu, ar afla că soţia sa desfranează cu alţi bărbaţi, ar mai primi să rămană impreună cu ea? Cred că nu. Atunci de ce să i se pretindă Bisericii Ortodoxe să-i mai primească in comuniunea ei pe cei care au desfranat, unindu-se cu o altă biserică?

parintele118.jpg

– Ce credeţi că se va intampla dacă Sinodul BOR nu-i va caterisi pe cei doi arhierei?

– Aşteptăm acum cu toţii hotărarile Sinodului. Nici nu ştiu dacă ne putem gandi la aşa ceva. Cel mai important lucru este ca lucrurile să se petreacă bisericeşte, adică sincer şi corect, urmărindu-se respectarea randuielilor Ortodoxiei. Trebuie judecat cum este mai bine pentru Biserică. Cum e mai bine pentru cler şi popor? Condamnarea celor doi ierarhi ar putea fi văzută ca o soluţie sigură pentru rezolvarea problemei. Se linişteşte poporul, iar ei sunt ajutaţi să-şi conştientizeze greşeala pe care nici măcar nu vor să o recunoască, semn clar al pierzării. Prin urmare, se urmăreşte evitarea tulburărilor in viaţa Bisericii, pentru a nu se primejdui insăşi mantuirea poporului dreptcredincios al mitropoliei Banatului şi al episcopiei Oradiei. Dragostea adevărată se arată in Biserică prin grija pentru mantuirea poporului dreptcredincios. Deci, dacă prin scoaterea celor doi episcopi din scaunele lor se face cu dragoste, aceştia vor fi primii caştigaţi, căci in acest fel mai au o şansă, smerindu-se şi făcand pocăinţă spre mantuire.

– Şi totuşi, nu ar putea fi iertaţi de Sfantul Sinod, dacă şi-ar mărturisi greşeala, manifestand regretul?

– Dacă se pocăiesc cu sinceritate, atunci pot fi reprimiţi in comuniunea Bisericii, dar episcopi nu vor mai putea fi. Canoanele sunt suficient de clare cand afirmă: “Să se caterisească“. Nu spun, de pildă: dacă se vor pocăi, atunci să fie puşi inapoi in treapta de episcop, cum se intamplă in cazul altor păcate mai uşoare. In istoria Bisericii nu puţine sunt cazurile de caterisire a unor clerici şi chiar a unor ierarhi. De multe ori, au fost depuşi pentru greşeli cu mult mai uşoare, pentru că au făcut sminteală celor mai mici. Măsura s-a luat totdeauna din dragoste faţă de Hristos şi de Biserică, pentru a păstra neprihănită credinţa spre mantuirea poporului. Vedeţi? Infricoşător este şi păcatul smintelii. Eu nu am căderea să dau un verdict. Există Sfant Sinod care are la dispoziţie Sfintele Canoane, dreptarul Bisericii lui Hristos. Totuşi vă mărturisesc că m-a cutremurat lipsa oricărei urme de pocăinţă a mitropolitului pentru gestul apostat făcut. Cu frică de Dumnezeu mă intreb unde ar putea să ajungă dacă nu este oprit la timp.

– Şi dacă cei doi episcopi care trebuie judecaţi vor lipsi pe motiv de boală de la Sinodul convocat in perioada de 8, 9 iulie, după cum se vorbeşte de pe acum?

Biserica, in general, nu a amanat afurisirea sau caterisirea cand a existat dovada clară a apostaziei. Orice amanare insemnă o adancire a crizei, o punere in pericol a mantuirii celor pe care episcopul apostat ar trebui să-i păstorească. Cine-şi mai poate lăsa turma să fie păstorită de un cioban căruia i-a slăbit vederea pană la orbire? Mai mult, canonul 15 al sinodului I-II ingăduie ca să nu mai fie pomenit la slujbe episcopul care mărturiseşte invăţătura eretică in Biserică. A te impărtăşi cu cei din afara Bisericii, a considera că şi ei sunt Biserică, pe cand Biserica este numai una, a afirma că papa trebuie recunoscut drept conducătorul Bisericii nu sunt erezii? Să priveşti pe catolici ca pe adevărata Biserică inseamnă să accepţi ca adevărată intreaga lor invăţătură de credinţă. Automat, accepţi erezia lui Filioque, accepţi primatul şi infailibilitatea papale, şi aşa mai departe.

– In general, canoanele prevăd prezenţa episcopului pentru a i se pune intrebări şi pentru a se convinge membrii sinodului că, intr-adevăr, vina care i s-a atribuit este reală. In cazul nostru, se poate trece peste prezenţa inculpaţilor şi a martorilor?

– Inregistrările video şi declaraţiile publice făcute de cei doi arhierei sunt suficient de lămuritoare. Nestorie, Dioscor şi alţi mari eretici au fost judecaţi şi condamnaţi in lipsă, după ce au evitat să se prezinte la Sinod. Avem canonul 77 al sinodului de la Cartagina care prevede judecata in lipsă. Papa Vegiliu, de pildă, a fost “in chip neintarziat” judecat in lipsă şi condamnat ca eretic de Sinodul al V-lea Ecumenic pentru a nu se intinde sminteala in popor. Aş mai adăuga ceva. Pentru că se judecă un caz atat de grav, in condiţiile de faţă, s-ar putea deplasa caţiva sinodali la Timişoara pentru a culege toate datele necesare, dacă mai e nevoie de aşa ceva. Trăim intr-o vreme cand nu mai călătorim cu măgăruşul. Aşadar, nu ştim cu ce scop s-ar amana judecarea. Se va schimba oare cu ceva situaţia peste două trei luni? Nu există oare riscul să se extindă şi să se intensifice sminteala şi tulburarea in Biserică? Cui vor folosi toate acestea?

parintele116.jpg

– Dar dacă totuşi ei nu vor fi caterisiţi, şi nici măcar opriţi de la slujire pană la viitoarea intrunire a Sinodului BOR?

– Consecinţele ar fi din cele mai grave. In primul rand, după cum v-am spus, canoanele dau dreptul preoţilor să nu-şi mai pomenească episcopul căzut in erezie. In acest fel, preoţii cu o conştiinţă ortodoxă trează din eparhia respectivă vor fi obligaţi să pomenească alţi episcopi sau să inceteze de a mai sluji. Iar alţii se vor sili să-şi calce pe conştiinţă şi peste canoane pentru a-şi păstra parohia. Credincioşii n-or să ştie unde să se ducă, unde să-şi mai găsească mantuirea. Spre exemplu, am aflat că există preoţi de mir şi ieromonahi care au incetat să-l pomenească pe mitropolitul Nicolae. Nu este aceasta o stare de dezbinare a Bisericii? Ce se va intampla insă cand preoţii vor constata că s-a amanat din nou caterisirea episcopilor? Nu va slăbi aceasta increderea in Sinodul BOR?

– Ştiaţi că de curand mai mulţi preoţi din mitropolia Banatului şi-au exprimat adeziunea faţă de gestul mitropolitului lor? Ei au scris laudativ către Patriarhie că “gestul mitropolitului Nicolae a produs admiraţie şi apreciere, fiind un pas in previziunea viitorului de unitate creştină“.

– Mi-aţi dat o veste foarte tristă. Poate că totuşi acei preoţi au fost pur şi simplu forţaţi prin intimidare să semneze adeziunea. Dacă insă au făcut-o din proprie iniţiativă şi din convingere, atunci aici se vădeşte cel mai bine pericolul pe care-l reprezintă rămanerea unui episcop eretic la carma Bisericii: ii va atrage şi pe alţii la cugetarea sa bolnavă, la ereziile pe care le impărtăşeşte. E dureros: merg şi ei in erezie cu păstorul dovedit a nu fi păstor. Acum puteţi inţelege severitatea canoanelor? Biserica nu-şi permite să se joace cu sufletele oamenilor doar pentru a face pe plac lumii. In mod firesc, toţi cei care au semnat scrisoarea asta de adeziune ar trebui să fie chemaţi in Sinod şi judecaţi pentru mărturisirea credinţei eretice, iar dacă ar persevera in reaua credinţă, trebuie inăsprită măsura. Vedeţi? Erezia este ca molima, se răspandeşte fără a prinde de veste. Pentru o astfel de lepădare a dreptei credinţe, pentru nepăsare faţă de adevăr, vine neintarziat părăsirea harului. In Sfantul Munte, in trecut, pentru că monahii dintr-o mănăstire au făcut un compromis de credinţă cu turcii, au pierdut Harul, lucru care s-a arătat unui bătran imbunătăţit. Numai după multă rugăciune şi post s-a milostivit Dumnezeu să trimită din nou darul Duhului Sfant peste acea mănăstire. Vedeţi, sunt taine mari, iar noi ne uităm la ce zice lumea…

– Martin Ross, episcopul romano-catolic de Timişoara, a trimis o scrisoare tuturor episcopilor şi mitropoliţilor ortodocşi in care le cere să nu-l caterisească pe mitropolitul Nicolae. Credeţi că membrii Sfantului Sinod vor da curs acestei cereri?

– Mai multe canoane ale Bisericii interzic a se primi mărturia ereticilor şi a schismaticilor. Atata timp cat ei nu fac parte din Biserică, nu se pot pronunţa asupra problemelor interne ale acesteia. Este şi o chestiune de bun simţ. Mai cu seamă in ceea ce priveşte credinţa, este absurd să te aştepţi ca părerile celor din afara Bisericii să fie luate la socoteală. Şi apoi, este greu de crezut că cei străini de credinţa Bisericii o pot sfătui spre binele ei. De aceea canoanele şi interzic cu desăvarşire acest lucru. Am auzit că s-a recurs şi la ameninţări, că s-au făcut petiţii la Parlamentul European… Ne intrebăm: in ce măsură greco-catolicii şi catolicii sunt sinceri in dialogul pe care-l intreţin cu Bisericile Ortodoxe, dacă apelează la astfel de mijloace pentru a-şi atinge scopurile? Vor oare să ne răpească credincioşii sau să ne bage cu forţa sub stăpanirea papei? Ni se pare că această vehementă susţinere a mitropolitului Corneanu este un amestec nepermis in viaţa Bisericii Ortodoxe, ceea ce pune un mare semn de intrebare asupra viitorului dialogului dintre ortodocşi şi catolici.

– In incheiere, sunteţi optimist sau pesimist privind viitorul Bisericii Ortodoxe Romane?

Trebuie multă rugăciune: preoţii, noi călugării, dar şi credincioşii cred că ar trebui să postească şi să se roage cu umilinţă in zilele Sinodului din 8-9 iulie, pentru ca Domnul să ne miluiască, să lumineze minţile ierarhilor noştri pentru a găsi acea cale ortodoxă de a indepărta tulburarea şi confuzia din viaţa Bisericii noastre. Trecem prin momente foarte grele. Numai Dumnezeu mai poate să ajute!

Nu credeţi că ar trebui intreprins ceva concret?

– Rugăciunea este foarte importantă, cu nădejdea la Dumnezeu că nu lasă Biserica Sa. Să ne rugăm mai mult pentru păstorii noştri. Asta nu exclude mărturisirea şi apărarea Adevărului. Dimpotrivă. Noi facem ceea ce este omeneşte posibil, pentru a nu avea apoi toată viaţa mustrări de conştiinţă. Dacă noi vom tăcea, vor prinde grai pietrele smerite ale treptelor din faţa Catedralei timişorene stropite cu sange de martir”.

(interviu de V. Roncea)

nicolae-impartasire-2-748351.JPG


Categorii

Biserica la ceas de cumpana, Marturisirea Bisericii, Nicolae Corneanu, Parintele Stefan Nutescu de la Schitul Lacu, Parinti athoniti contemporani, Portile Iadului

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

27 Commentarii la “AMANAREA CATERISIRII ADANCESTE CRIZA

  1. Asta este cugetul Bisericii, orice cuvant, mai mult, este de prisos. Nu este manie, nu este disperare, nu este mandrie, nu este batjocura. Este nadejdea in Domnul, rugaciune, neclintire in credinta cu dragoste si pentru cel ce se pierde, deapta socoteala, minte luminata de har.

  2. Deci: e foarte clar – trebuie sa fie caterisiti; eu prevad:

    1. daca isi recunosc gravitatea pacatului [ceea ce n-o vor face fiindca nici nu constientizeaza ceea ce-au facut sau mai rau – chiar se cred indreptatiti – inca-o data dovada faptului ca au ajuns (Dumnezeu stie cum…) monahi, preoti, arhierei]; oricum nu vor mai putea fi eiscopi – iar la visele lor de marire, de mandrie se vor fi naruit in colbul ereziei smintitoare la care au aderat din tot sufletul nazuind ca vor trage dupa ei cat mai multi; nu stiu/nu cred ca vor accepta sa nu mai aiba ‘functii’ si-atunci vor trece la ‘fratii’ lor catolici criticand neajunsurile, talibanismul ortodocsilor de care s-au lepadat ca de-o masea stricata!

    2.ma ingrijoreaza adeziunea din partea ortodocsilor care-a avut-o astia doi mitropoliti (mireni si/sau preoti) care, indiferent din ce motiv – necunoastere a adevarului de credinta sau chiar intentia rau-voitoare de a face primul pas in rasturnarea ortodoxiei ca ‘model’, ‘exemplu’ ‘demn’ de urmat…

    3.Sinodul, prin ceea ce va hotari va demonstra de data asta – definitiv si irevocabil – in fata tuturor romanilor si nu numai…daca sunt in Duh, oameni ai Bisericii noastre drept-maritoare, slujitori adevarati cantonati in Sf.Traditie, Sf.Scriptura, Scrierile Sf.Parinti…

  3. Doamne, ce frumos! Sarutam dreapta parinte Stefan, mi-au mers la inima spusele sf voastre. Da, Doamne, cat mai multi de Stefan in Biserica noastra!

  4. mai limpede de cum au fost spuse lucrurile aici, nu se poate spune! sa dea Domnul gandul bun si inima curata a acestui smerit ieromonah cat mai multor ierarhi din Sf Sinod!

    cat despre acest slujitor al Sf Altar, l-am vazut de doua ori venit de la Athos si slujind in Bucuresti, simplu, neiesind ‘in evidenta’ cu nimic, ca un ‘oarecare’… dar numai Dumnezeu stie (sau cine cauta foarte atent la ceea ce citeste) ca, de fapt, pe langa cele ale preotiei si ale ascultarilor monahicesti, omul asta a facut si face o munca de traducere uriasa!!!

    dar sunt convins ca o face pur si simplu din dragoste pt Domnul, pt a-si inmulti talantii sai, nicidecum ca atatia ‘mai mari’, care tot vorbesc de ‘roluri’ de natura culturala a Bisericii, care scriu opere sforaitoare, care au niste predici de casca adormite babutele – cand, de fapt, cine vorbeste de la Duhul Sfant, are ceva cu miez de spus care atinge pe absolut oricine, simultan, si pe analfabet, si pe cel cu doctorat! cand vezi si auzi un om ca acest Pr din Athos te lamuresti (asta o repet iarasi si iarasi – dc traiesti in viata Bisericii, ca n-o pricepi dupa ‘intelepciunea’ proprie!) cine sunt si cum sunt aceia prin care lucreaza Sf Duh.

    in vremurile acestea apostate, ma tem ca tot mai mult carisma, iesirea in evidenta, ‘minunile’ de orice chip sunt de la vrajmasul… insa simplitatea, bunul simt, cuvantul smerit, limpezimea gandurilor fara vreo incrancenare (a se vedea mai sus!) poarta pecetea Duhului Sfant. si nu-ti trebuie nici intelepciune lumeasca, nici ani de nevointe, ca sa simti lucrarea Duhului, ca n-o simti ‘ca vrei tu’ (adica sa ma laud eu acum cu chestii de genul ‘ce tare sunt eu fratilor, eu simt ce voi nu simtiti!’), ci am toata convingerea ca nu doar nevrednicul de mine, dar inca multi si multi altii, vor fi simtind cum sa recunoasca omul lui Dumnezeu in acest Pr, si cum sa stie sa se fereasca de otravitorii eretici, adesea imbracati in aura unor oameni ‘de toata isprava’ dupa standardele lumii apostate de azi.

    sa ne temem, desigur, dar sa nu ne descurajam! pana in ultimul ceas va randui Domnul adevarati slujitori ai Sai printre noi, dar sa nu creada nimeni ca-i va recunoaste ‘dupa mintea sa’, dc inima lui nu a trait si pana atunci, atat cat a putut (ca de pacate niciunul nu suntem liberi!) cu Dumnezeu. toate gandurile mele bune celor ce intra pe acest site!

  5. Doamne ajuta!

    Doamne ajuta-ne si da-ne Parinti precum Parintele Staret Stefan Nutescu, care sa ne vorbeasca atat de adevarat despre dreapta credinta, si care sa lupte pentru ea, si sa ne invete si pe noi sa facem asemenea. Amin.
    Cat de frumos si bine si adevarat a vorbit Parintele Stefan.Oricine poate intelege ceea ce a spus Parintele, dar numai sa vrea.
    Este hrana sufleteasca.

    Doamne ajuta!

  6. Intra-adevar, limpede, odihnitor pentru suflet… cel putin asta am simtit eu- Adevarul spus raspicat, dar cu dragoste si compasiune.

  7. Daca SF SIONOD al BOR mai este in a acord cu Sf Canoane, Mitropolitul Corneanu trebuie caterisit fara intarziere !
    Ramane de vazut daca Prea Fericitul(!?) Patriarh Daniel se va uita in canoane, sau va asculta de franc masonerie al carui membru este !!!
    S-a ajuns din nefericire, ca turma lui Hristos sa fie pastorita de dusmanii cei intunecati la minte,chiar de cei ce pegatesc venirea lui anticrist!!!

  8. slava Domnului pt felul in care oile Sale recunosc glasul Pastorului, acum auzit prin adevaratii slujitori ai Sai!

    caci, fie-mi iertat (ca nu vreau a parea ca judec pe nimeni), adesea vezi si la mirenii ecumenisti fanatici exact aceeasi ‘dragoste’ precum au ierarhii pe care-i urmeaza… asadar, cumva-cumva (a nu se crede ca generalizez, ca nu admit exceptii!), probabil ca exista mai intai o ruptura intre ei si Hristos, in bietele lor suflete, iar caderea in apostazie, sensibilizarea la ‘mesajul ecumenist’ este doar efectul unei probleme preexistente. pt toti cei cazuti din ‘sincera eroare’, fie ei clerici sau mireni, sigur-sigur-sigur va face Domnul totul sa le dea prilej de pocainta, macar de ar profita ei de acele ocazii!

    totusi, noi sa ne rugam pt toata lumea, chiar si pt cei care merg catre pierzanie, cu ne si indeamna Ieromonahul Stefan Nutescu! sa ne rugam pt aceia, dar si pt noi insine! sa nu ne amagim ca, dc in anumite clipe de rascruce ne simtim numarati cu ‘oile’, asta ne-ar ‘garanta’ cumva ca nu riscam sa ajungem la Judecata a ne numara cu ‘caprele’!

  9. Domnul sa-l pazeasca si fericeasca pe pr. Stefan, pentru marturia de credinta curat ortodoxa a sfintiei sa-le. Citindu-o mi-a venit a zice “cu adevarat istraelian in care nu este viclesug” Faca Dumnezeu dreptate la intrunirea Sinodului din 8-9, dar tare ma tem ca lucrurile vor sta cu susul in jos pentru a obtine ragaz sa se gaseasca portita de scapare a lor. Insa atunci, Doamne fereste,de va fi asa si Sinodul va tagadui adevarul, lucrul acesta atrage dupa sine pierderea Harului pentru toti sinodalii, cum reiese din spusele pr. Stefan. Pe cine sa mai pomenesti atunci la Dumnezeiasca Liturghie si la Proscomidie? Ce criza e in Biserica la un an, azi maine, de la adormirea P.F. Teoctist.” Doamne, Doamne cauta din cer si vezi si cerceteaza lumea aceasta pe care a zidit-o dreapta ta si o desavarseste pe ea!” Bucurie sfanta si duminica binecuvantata!

  10. @nifon
    Am discutat cu Pr.meu duhovnic – i-a trimis o scrisoare P.F.Daniel referitor la apostazia lui Corneanu; poate or urma multi exemplul parintelui meu duhovnic, cine stie? Oricum! Cine sta BINE nu va mai pomeni impricinatii la Sf.Liturghie si, ne vom increde NUMAI in anumiti preoti – multi, putini, cat o randui bunul Dumnezeu – sa urmeze Calea, Adevarul si Viata! Vom fi o turma mica – in viitor – dar un singur PASTOR!

  11. Doamne ajuta! Atat m-am bucurat de cuvantul parintelui Stefan incat am simtit nevoia sa multumesc pentru ca l-ati postat pe site. Se simte Duhul Sfintilor Parinti ai Ortodoxiei, Duhul lui Dumnezeu, in cuvintele parintelui. “ortodoxia, spune parintele, nu pedepseste ca sa se razbune ci ca sa vindece” Canoanele sunt niste medicamente duhovnicesti. Medicii mai pot gresi in prescrierea tratamentelor, dar Dumnezeu, Doctorul cel mai priceput, niciodata nu greseste. Nu trebuie sa se simta nimeni lezat atunci cand primeste un canon. Asa cum un prieten adevarat, din iubire, iti atrage atentia cand gresesti, asa si Biserica, prin canoane, din iubire, din dorinta de a ne mantui, ne indreapta cand gresim. Poate sa ni se para leacul amar, dar care bolnav, cand stie ca asa se vindeca, nu accepta medicamentul dat lui de medic? Ortodoxia nu pedepseste ca sa se razbune..Ea crede in om, ca si chip al lui Dumnezeu, il crede capabil sa se schimbe, daca se smereste, nu condamna pacatosul, ci pacatul. Pe pacatos il iubeste,doar pacatul il judeca, din prisma Adevarului, ca pe un neadevar. Atunci cand intram in Biserica, il vedem pe Hristos, pe catapeteasma, rastignit. Mainile le are intinse, ca sa cuprinda, intr-o imbratisare, pe oricine se apropie. Asa asteapta Dumnezeu pe fiecare om: cu mainile intinse. Numai de pocainta adevarata si de canon pentru greseli avem nevoie si Dansul ne primeste ca tatal pe fiul cel pierdut.Veselie se face in cer pentru un pacatos care se pocaieste.. Mi-a placut cum incheie parintele cuvantul: sa ne rugam mai mult pentru pastorii nostri. Si pentru cei care au cazut, ca sa se ridice din caderea lor si sa primeasca leacul tamaduitor de la Hristos, spre mantuirea sufletului si spre viata de veci. Si sa tinem la canoane, la toata invatatura Sfintilor Parinti, pentru ca sunt Cuvintele Duhului, pastrate cu sange de martiri si adeverite prin minuni.

  12. Se stie ca pentru mantuire piedica cea mai mare a crestinilor o reprezinta amanarea pocaintei. Moartea gasind crestinul intr-o stare de amanare perpetua, sufletul nepocait va fi dat iadului.
    Acesata nefericita amanarea a adus tulburarea sufletelor noastre. Orice parinte , iubindu-si copii, inlatura imediat orice urma de tulburare din sufletele copiilor, pentru ca acestia sa creasca sanatosi si in armonie.
    Aceasta negrija fata de sufletele noastre vatamate, ale oilor cuvantatoare, poarta cei care ne pastoresc care pana acum nu au luat decizia cea buna intru Adevar, desi Adevarul sta la usa prin insasi RECUNOASTEREA faptei de catre faptas.
    Caterisirea decurge de la sine inca de la convietuirea cu gandurile inoculate de vrajmasul ortodoxiei, care i-a sugerat spontan simtaminte de ”fratietate”, fiind apoi autovalidata prin savarsirea faptei eretice. Juridic, orice fapta se judeca dupa legile in vigoare la momentul savarsirii si nicidecum dupa invocarea unor viitoare opinii ori proiecte de legi.
    Iata de ce aceasta amanare a lasat a se identifice o urma de cardasie cu faptasul, pentru o pastrare a tacerii.
    Cum vom mai da ascultare pastorului, care nu intra pe poarta staulului pentru a purta de grija sufletelor noastre, ci intra furisat pe fereastra ecumenica asemenea unui lupulet batran? Insa, pentru omul launtric, noi vom posti si ne vom ruga, caci frate fiindu-ne intru Domnul, Dumnezeu nu vrea moartea pacatosului ci acesta sa se intoarca de la pacat si sa fie viu.
    Doamne ajuta!

  13. Foarte bine punctat, frate Dan, suntem frati toti, daca ne gandim ca suntem opera aceluiasi Dumnezeu, avem intiparit in noi chipul lui Dumnezeu. Si Dumnezeu vrea sa ne rugam pentru toti, chiar si pentru cei care sunt in vreo cadere, sau neputinta. Dar sa avem grija pentru ca “fratietatea” nu se aplica cand ne referim la credinta. Fratietatea presupune o apropire, si nu putem fi rude cu cei care nu impartasesc cu noi aceeasi credinta. Ecumenismul tocmai asta propovaduieste: “fratietatea”, dar nu in sensul cel bun. Ne amintim de cuvantul Sfantului Apostol Pavel: “e un Domn, o credinta, un botez” Nu pot fi mai multe adevaruri. Departarea de la dreapta credinta este o mare abatere de la Adevar, e foarte trist cand cineva cade si mai ales e foarte trist cand cineva nu-si constientizeaza caderea. Sa dea Dumnezeu smerenie si pocainta celor care au cazut,pentru ca Dumnezeu sa-i ierte si sa se intoarca la calea cea dreapta. Si pe noi sa ne miluiasca si sa ne intareasca intru dreapta credinta, pe care sfintii au marturisit-o cu pretul vietii.

  14. As dori sa rectific un cuvant pe care l-am spus ieri, «Dumnezeu vrea sa ne rugam chiar si pentru cei ce sunt in vreo cadere, sau vreo neputinta.» Nu m-am exprimat bine. Nu as vrea sa se inteleaga din aceste cuvinte, ca indemn cu superioritatea fariseului(«drept»), la rugaciune pentru cei care au «o neputinta». E doar o stangacie de exprimare. Imi vad neputintele proprii si micimea. N-am dorit decat sa scriu un indemn la rugaciune, pentru ca rugaciunea obsteasca poate sa ne ridice pe fiecare cand gresim, poate sa ne ajute sa ne constientizam greseala, poate sa ne indrepte, prin mila lui Dumnezeu..
    Multumim pentru cuvantul parintelui Grigorie. Pentru frumosul cuvant despre sfintii marturisitori ai Bisericii.Au fost batuti, schingiuiti, li s-a taiat mana ca sa nu mai scrie, sau limba ca sa nu mai vorbeasca despre dreapta-credinta. Cand citesti si despre martirii primelor secole, cum mame se duceau spre martiriu cu pruncii de mana, sau cum unora li se jupuia pielea, sau erau arsi cu carbuni aprinsi, sau pusi in cazane cu smoala, pentru credinta, te cutremuri si te minunezi in fata ravnei , dragostei si jertfei lor pentru dreapta credinta. Au avut dragoste de oameni sfintii, si de Dumnezeu. Si cand au mustrat pe cei ce se departau de la dreapta credinta, tot din dragoste o faceau. Ca sa nu se raspandeasca raul, si ca sa se indrepte cei ce greseau. Daca ne amintim de sfintele sinoade, cum au fost adeverite prin minuni dogmele stabilite acolo, ne rugam sa ne ajute Dumnezeu sa intelegem corect invatatura Bisericii ,sa ne ajute sa fie pastrata aceasta invatatura curata si nealterata si sa ne dea pastori buni care sa ne invete drept si sa ne lumineze atunci cand nu intelegem bine, sau gresim.

  15. Smerenia va da membrilor Sinodului BOR taria de a decide in Sfantul Duh.
    Inima infranta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi. Tot smerenie inseamna a spune Adevarul chiar daca ar urma pierderea functiilor si insemnelor lumesti,pentru ca Sfintii Parinti chiar doreau sa fie prigoniti pentru Adevar,aceasta prigoana fiind lumina ce incununeaza credinta marturisita. Ma refer la asa zisele informatii precum membrii Sfantului Sinod sunt amenintati (prigoniti)sa nu hotarasca in Duh.Personal, cand voi afla ca vreun membru al Sinodului BOR este prigonit pentru apararea Adevarului, voi considera ca acesta este un martir in viata.Iar daca va fi aruncat in strada asemenea unui om de rand, imi va fi mai usor sa stau in preajma sa pentru a ma imbogati cu invatatura ortodoxa.Il voi lua la mine acasa si-i voi sluji ca Lui Dumnezeu. Voi incerca sa-l am ca model uman pentru a ajunge , dupa puterile mele, asemenea lui Dumnezeu care pentru aceasta ne-a si creat.La polul opus,nu consider a fi prigoana asupra unei fete bisericesti ,care isi pierde scaunul, ca urmare a incalcarii Sfintelor Canoane. Acesta este un caterisit nu un prigonit, ca sa nu fie vreo confuzie.
    Amanarea caterisirii oficiale a facut mult rau ,imbolnavind chiar pe cel ce urmeaza sa fie caterisit. Sa-i uram cu totii multa sanatate sufleteasca.
    Doamne ajuta!

  16. Intr-adevar, prigoana pentru credinta este una iar caterisirea e alta.
    Prigoniti au fost cei care l-au marturisit pe Dumnezeu si credinta dreapta pentru ca prigonitorii, neiubind Adevarul, au vrut sa-i opreasca pe acestia de la marturisire.
    Caterisirea este urmarea unei abateri doctrinare, a unei abateri de la Adevar, nu o prigoana.E urmarea unui act constient de rupere de Adevar.Sa ne fereasca Dumnezeu de aceasta! Si sa-i intoarca la calea cea dreapta pe cei care s-au departat de ea.
    Sa ne tina Dumnezeu intru dreapta credinta!
    Doamne ajuta!

  17. Nu numai ca una e una, si alta e alta… dar sunt exact opuse. E diferenta dintre Iuda si Hristos sau, mai jos o treapta, dintre Arie si Maxim Marturisitorul, sa zicem.

  18. Si cand ma refer la caterisire, ma refer la acea caterisire administrata ca leac pentru vreo abatere de la sfintele canoane.De la invatatura lasata noua de Sfintii Parinti ai Bisericii. Pentru ca acesta invatatura nu e o invatatura oarecare, ci e sfanta; este de la Dumnezeu si trebuie pastrata ca atare.

  19. Ai dreptate Admin, multumesc pentru acesta precizare.

  20. Atunci cand am spus ca este un leac caterisirea, m-am referit la faptul ca asa Dumnezeu poate sa smereasca sufletul celui care a cazut. E o pedeapsa, o mustrare,dar si parintii duhovnicesti ne mustra uneori, ca sa ne “trezesca”atunci cand ne-am impietrit sufletele. Caterisirea e si o oprire a raului de a se imprastia si de a face si mai multe victime. E foarte clara comparatia dintre Arie si Sf.Maxim. Sfantului Maxim i s-a tait limba pentru ca a marturisit pe Dumnezeu. Arie insa a facut atata rau prin erezia lui..S-a abatut de la Adevar si a atras si alte suflete.
    Imi pare bine ,frate Admin ca ai facut aceasta distinctie.

  21. nu exista alta cale decat caterisirea,nu exista nici o dragoste nici un pogoramant fata de eretici,avem sfintele canoane.Eu am incredere in Sfantul Sinod si ca va lua decizia corecta(caterisirea) sa trimita Dumnezeu Duhul Sau cel sfant pentru ai lumina doamne ajuta

  22. Nu pot exista pogoraminte in aceasta problema. pentru ca este o cadere grava de la drepta credinta. Sa dea Domunul ca Sfantul Sinod sa ia decizia corecta. Am ascultat stirile la radio trinitas, dar nu s-a spus nimic despre asta. Poate se ia o hotarare maine. Domne ajuta!

  23. Pingback: Război întru Cuvânt » VA FI ROBITA BISERICA NOASTRA?
  24. Pingback: Război întru Cuvânt » COMPROMIS NECANONIC, “REGRETE” FATARNICE
  25. se intampla lucruri aparent de trecut cu vederea si totusi sunt cele mai grave si evidente lovituri aduse si adresate ortodoxiei; trebuie luate masuri evidente, clare si aparata credinta ortodoxa, sa se impuna si sa se respecte biserica lui Hristos, care este una, singura si adevarata ; unde ne sunt eroii zilelor noastre; unde este sustinuta cu tarie credinta despre care se spune si se tot prevesteste; unde este demnitatea noastra de crestini; trebuie luata atitudine si aparata cu demnitate credinta crestina si adevarata; datoria de crestin in fata lui Dunmnezeu trebuie sustinuta si aparata.

  26. Fratilor ,

    Eu sunt crestin ortodox . Din scoala generala am invatat ca ” ortodoxismul si romano-catolicismul sunt religii mantuitoare ” . De atunci si pana acum , nu am auzit pe nimeni pe viu spunand altceva . Nu am fost pe la marile mamastiri din Romania , dar am dat peste multe carti in care parerea de mai sus este contrazisa . Totusi , nu am AUZIT altceva , ba chiar din contra . Dar ceea ce incerc sa va spun sunt urmatoarele :

    In Rusia , a trait odata un preot care ulterior a fost proslavit sfant . Numele lui era Ioan ( din Korma ) . Acesta avea un fiu care a devenit si el preot . Acest fiu , tot Ioan cu numele , a cazut in erezia uniationista ( cred ca asa i se spune ) . In carte nu se mentioneaza exact , dar probabil ca a slujit cu preoti uniationisti ( ma gandesc ca e vorba de greco-catolici ) . Cand a realizat ce a facut , s-a pocait sincer ( atentie , nu a plecat la neoprotestanti , ci i-a parut rau pt. pacatele sale si a plans pt ele samd ) si a fost reprimit sau pastrat in treapta clericala a preotiei ( asta nu specifica clar in carte , dar reiese clar ca a ramas preot ) . Dupa moarte , si acesta a fost proslavit sfant , sub unmele de Ioan din Korma al II-lea .
    Concluziile tragetile singuri , nu am hazardez in pareri deocamdata . Carte amintita este ” Noi sfinti preoti de mir ” , dar nu-mi aintesc autorul .

  27. Pai asa se procedeaza canonic, din cate stim. Dar de ce crezi tu ca a trebuit sa se pocaiasca si sa se intoarca, daca ar fi gasit si dincolo mantuire, bine-mersi?

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate